Recomandări ale polițiștilor pe perioada vacanței elevilor

elevi cu politistiPolițiștii oferă sfaturi elevilor și părinților pe perioada vacanței. Este timpul când se leagă ușor prietenii: la munte, la bunici, pe plajă, la piscină, în cluburi, însă…FIŢI PRECAUŢI!

În cazul în care vă petreceţi vacanţa în tabere şcolare, nu plecaţi în drumeţii singuri, fără a fi însoţiţi de adulţi. Evitaţi deplasările pe timpul nopţii.

like facebookNu vă lăsaţi atraşi de propunerile, aparent încântătoare, ale unor persoane necunoscute sau pe care le cunoaşteţi de puţin timp. Evitaţi să intraţi în discuţie cu străinii, indiferent de motivul pentru care aceştia vă abordează.

Nu oferiţi telefonul mobil unei persoane necunoscute, sub pretextul că îl admiră sau că trebuie să dea un telefon urgent. Nu vă urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute, indiferent ce vi se oferă.

Fiţi atenţi la lumea virtuală! Nu furnizaţi date personale sau despre familia voastră.
Nu dezvăluiţi parolele personale altor persoane, nici măcar prietenilor apropiaţi, în caz contrar adresa dumneavoastră de e-mail poate fi folosită pentru a trimite mesaje jignitoare sau spam în numele vostru!
Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii!

Pe drum, respectaţi regulile de circulaţie şi nu alergaţi pe trecerile de pietoni!

Evitaţi zonele slab iluminate sau mai puţin circulate şi nu întârzâiaţi pe drum!
Evitaţi utilizarea telefonului mobil pe stradă. E de preferat să nu ascultaţi muzică la căşti atunci când vă deplasaţi pe drumurile publice, deoarece atenţia voastră este, astfel, mult diminuată!
ATENȚIE! Daca se apropie de trecerea de pietoni maşinile poliţiei, salvării sau pompierilor, NU TRAVERSAŢI, chiar dacă semaforul arată culoarea verde!

PĂRINȚILOR le recomandăm să le vorbească prichindeilor despre călătoriile în care merg, despre drumul până acolo și să se asigure că aceștia știu numele, numărul de telefon și adresa.
Învăţaţi-i pe cei mici că au voie să plece de lângă familie sau grupul cu care sunt doar cu permisiunea unui adult şi numai după ce au spus unde şi cu cine pleacă!

Nu scăpați din ochi copilul, mai ales în zone aglomerate. Dacă se pierde, învățați-l să rămână pe loc și îl veți găsi mai ușor decât dacă continuă se vă caute el.

Nu-l trimiteţi singur să cumpere ceva!

Asiguraţi-vă că ştie numele, adresa, numărul de telefon al părinţilor şi numele hotelului în care stă!
Dacă s-a pierdut, învăţaţi-l să apeleze la un poliţist, salvamar, o vânzătoare sau un adult însoţit de un copil!
Învăţaţi-l să spună cuiva în care are încredere dacă se simte speriat sau ameninţat!

Sursa: comunicat IPJ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *