Noul viceprimar al municipiului Botoșani, Marian Murariu, va face echipă cu primarul Cătălin Flutur, la Primăria Botoșani, alături de Cosmin Andrei. Murariu este de profesie inginer constructor și vine la Primăria municipiului Botoșani din mediul privat. Are 37 de ani și nu este căsătorit.
El a spus că a decis să lucreze în administrație pentru a face ”ceva bine pentru oraș, pentru comunitate”.
”Am lucrat atât pe șantier, cât și în proiectare. Am fost și angajat la firme de execuție în București, în străinătate, în Germania, dar am lucrat și la firma privată de proiectare în Botoșani. Vin cu gânduri optimiste, cu gânduri de a face treabă bună pentru oraș și pentru cetățeni. Vreau să aduc orașul Botoșani la nivel occidental, dacă se va putea”, a spus Marian Murariu, care a declarat, după prima zi de lucru la Primăria Botoșani, că ”este un început cu dreptul. Avem susținerea și colaborarea primarului”.
Viceprimarul a spus că prima întâlnire cu primarul Cătălin Flutur a fost plăcută și una amicală. Acesta își va primi atribuțiile săptămâna viitoare.