Ca urmare a unei adrese primite de la Centrul Meteorologic Regional Moldova, cum că în zilele de 22, 23 iunie indicele de temperatură umiditate va atinge şi va depăşi izolat pragul critic de 80 unităţi pe teritoriul judeţului Botoşani, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani va verifica dacă angajatorii respectă prevederile legale ale Ordonanţei de Urgenţă 99/2000 – privind masurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.
În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000 – privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, prin temperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc + 37° C sau corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.
Autoritatea Naţională de Meteorologie are obligaţia de a comunica zonele în care temperatura, respectiv indicele temperatură – umiditate, atinge pragurile valorice menţionate, precum şi zonele pentru care se prognozează atingerea sau depăşirea acestor praguri.
Angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.
Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare următoarele: asigurarea apei minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri.
Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, vor lua măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc).
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri: asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilităţi, în alte locului de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.
Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă vor efectua controale privind respectarea prevederilor Legii nr. 346 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.
Pentru nerealizarea măsurilor prevăzute mai sus, se vor aplica, acolo unde este cazul, sancţiunile menţionate la art.10 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000.
Sursa: comunicat ITM