Portariuc nu este de acord cu schimbarea angajaților din Primărie: Toți oamenii din vechiul mandat au fost păstrați acolo unde le era locul

ovidiu portariucPrimarul încă în funcție a municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, s-a arătat deranjat de zvonurile apărute, cum că odată cu schimbarea administrației trebuie schimbați și oamenii din Primăria Botoșani. Portariuc a spus că în urmă cu patru ani, când a preluat mandatul de primar, nu a plecat niciun angajat din Primărie.

like facebookToți oamenii din vechiul mandat au fost păstrați acolo unde le era locul, pentru că sunt profesioniști în administrație, oameni cu experiență de 10-16 ani. Am văzut afirmații legate de anumiți directori, funcții de conducere. Nu am pornit de la această idee de a face schimbări. Am spus că oamenii sunt aici să-și facă datoria, am mers cu această echipă înainte. Au venit unu sau doi colegi pe care i-am recomandat eu, pentru că sunt buni profesioniști, iar acum este decizia lor dacă vor rămâne, mă refer aici la cazul domnului Cornel Herghelegiu, un specialist bun. L-aș sfătui să rămână, pentru a acumulat experiență. Este un profesionist, un om tânăr care poate aduce valoare municipalității”, a menționat Portariuc, care a adăugat că dacă s-ar face schimbări la fiecare patru sau opt ani în Primărie, ”nu s-ar mai duce lucrurile înainte”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *