Cursurile de prim-ajutor organizate de IȘJ și Crucea Roșie vor continua și în vacanță

mihaela huncaAproape 200 de profesori botoșăneni au urmat cursurile de prim ajutor organizate de Inspectoratul Școlar Județean și Crucea Roșie, Filiala Botoșani. Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean, a declarat că cursurile vor continua și pe perioada verii.

like facebookAu fost formate până acum 190 de cadre didactice. Aceste au parcurs primul modul, urmând să se încheie și modulul al doilea. Etapele următoare ale proiectului constau în realizarea de cursuri la nivelul unităților de învățământ și la nivelul comunităților prin școli de vară, astfel încât acest proiect, chiar dacă este vacanță, să nu aibă o întrerupere. Sperăm ca aceste cursuri să aibă utilitatea, pentru că este foarte important să știi să acorzi primul ajutor imediat”, a spus șefa IȘJ.

Cursurile se plătesc de către școli, din fondurile de formare continuă și sunt realizate în cadrul proiectului ”O viață poate depinde de fiecare dintre noi”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *