Un primar din Botoșani a ascuns, timp de doi ani, un document din care rezulta că a fost incompatibil cu funcția pe care o ocupa. Este vorba de Sorin Scutariu, cel care a ocupat, până luna trecută, funcția de primar al comunei Mitoc.
În luna decembrie 2013, acesta a fost declarat incompatibil de inspectorii de integritate. A contetsta documentele întocmite de Agenția Națională de Integritate, pierzând procesul atât la Curtea de Apel Suceava (pe 14 mai 2014), cât și la Înalta Curte de Casație și Justiție (pe 13 mai 2015).
După pierderea definitivă a procesului, secretara Primăriei, Diane Boicu, ar fi avut obligația să informeze Prefectura cu privire la situația primarului, însă, în înțelegere cu acesta (cei doi fiind rude), documentele de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu au mai ajuns la Instituția prefectului.
În mod normal, prefectul ar fi trebuit să dispună suspendarea din funcție a primarului Scutariu începând din luna mai a anului trecut.
Situația de la Mitoc a fost adusă la cunoștința Prefecturii abia în luna iulie a acestui an.
Potrivit ANI, „în calitate de consilier local în cadrul Consiliuli Local al comunei Mitoc, Scutariu a participat la vot în şedinţa consiliului în care s-a aprobat proiectul privind concesionarea păşunilor aflate în proprietatea comunei, a depus în nume personal dosarul de participare la licitaţia deschisă pentru obţinerea prin concesionare a unei părţi din teren cu scopul păşunării animalelor pe care le deţine şi a încheiat cu primăria, în urma acestei licitații, un contract de concesiune a unui teren în suprafaţă de 560 ha, cu destinația păşunat, aflat în domeniul privat al comunei Mitoc, cât şi un contract de păşunat având ca obiect exploatarea unui teren în suprafaţă 9,15 ha, aflat în proprietatea concedentului”.
One thought on “Un primar a fost incompatibil timp de doi ani. Acesta a ascuns documentele”