Un director de fabrică din Botoșani a fost trimis în judecată, alături de firmă, pentru ucidere din culpă după moartea unui muncitor. Nefericitul eveniment s-a întâmplat în luna martie 2014, când un muncitor al UPSS SA a fost strivit de o bilă de spart fonta. În urma anchetei desfăşurate, procutorii au constatat nereguli legate de securitatea în muncă la UPSS SA.
Astfel, anchetatorii au constatat atât culpa comună a muncitorului Andrei Costache, care nu avea ce să caute sub bila, dar şi a responsabililor fabricii, ca urmare a faptului că aceștia nu au făcut o revizie capitală a echipamentului vechi de peste 40 de ani, deși gradul de uzură era ridicat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au dispus trimiterea în judecată a directorului general, Florin Pricop, dar şi a societăţii UPSS, pentru ucidere din culpă.
La audieri, directorul societăţii a menţionat că nu se consideră vinovat, accidentul producându-se din culpa muncitorului. De cealaltă parte, familia victimei s-a constituit parte civilă cu 10.000 de euro.