Un profesor botoșănean s-a arătat dezamăgit de numărul mare al absolvenților de liceu care nu s-a mai înscris la examenul de Bacalaureat. Iuliana Nacu, profesor la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” a declarat că procentul de promovare ar trebui să fie mai mare anul acesta dat fiind faptul că s-a făcut deja o primă triere a candidaților, iar cei care nu s-au simțit pregătiți nu s-au mai înscris.
”Am înțeles că s-au înscris puțini elevi, inclusiv la competențe, ceea ce este păcat. La cât de puțini s-au înscris la examenul de Bacalaureat, ar trebui să fie procentajul de promovare mai mare. Probabil cei care nu se simt în stare nu s-au înscris. Din păcate și dintre cei care se simt în stare nu s-au înscris. Este vorba în primul rând de migrație. Sunt foarte mulți care pleacă imediat după încheierea anului școlar în străinătate”, a spus Nacu.
Examenul de Bacalaureat a început luni cu probele orale. Un număr de 2.646 de absolvenți de liceu s-au înscris la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2016, dintr-o estimare a Inspectoratului Școlar Județean de 3.300 candidați. Din cei 2.646 de elevi, doar 2.377 vor susține proba orală la limba și literatura română.