Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 13-26 iunie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, în prima săptămână de prognoză valorile termice vor marca un salt semnificativ, spre medii regionale ale temperaturilor maxime de peste 30 de grade începând de joi, 16 iunie. Acestea vor caracteriza o vreme călduroasă, local caniculară. Minimele termice vor avea acelaşi parcurs, variind de la 13 grade în medie, la începutul intervalului de prognoză, până la 19 grade în perioada 18 – 20 iunie.
Ulterior, deşi temperatura aerului va marca o scădere ușoară şi treptată, valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale pentru sfârşitul lunii iunie. Astfel, la sfârşitul intervalului, la nivel regional, temperatura maximă va fi de 28 de grade, în timp ce minima nocturnă se va situa în jurul valorii de 16 grade. Averse şi cantităţi de apă local mai însemnate se vor semnala în primele două zile ale intervalului de prognoză. Trecător şi pe spaţii restrânse vor mai fi posibile ploi de scurtă după data de 22 iunie.
LA MUNTE La începutul intervalului valorile termice, în special cele diurne, vor fi mai coborâte decât cele climatologic specifice perioadei, cu o medie a temperaturilor maxime de 14 grade şi a celor minime de 7 grade. Din data de 15 iunie şi până în jurul datei de 17 iunie, vremea se a încălzi semnificativ, devenind cu mult mai caldă decât ar fi normal pentru cea de-a doua decadă a lunii iunie, cu maxime diurne în jurul a 26 de grade şi minime nocturne, de 15…16 grade, în medie. A doua săptămână de prognoză va debuta cu un proces de scădere ușoară și treptată a temperaturii aerului, dar până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză media regională a temperaturilor maxime nu va fi mai coborîtă de 18 grade, iar a celor minime de 10…11 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor, pe arii relativ extinse şi importante cantitativ, va fi mai ridicată până în data de 15 iunie şi din nou, după 19 iunie.