Noi posturi scoase la concurs de instituțiile publice din județul Botoșani. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: Centrul de Recuperare şi Reabilitare Ionaseni – 0,5 post – medic primar psihiatrie; Centrul de Plasament „Prietenia” Botoşani – 1 post – asistent medical.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: medic primar psihiatrie – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Ionaseni: studii superioare absolvite cu diploma de licenţă în medicină, specializarea psihiatrie, grad primar; aviz de exercitare a profesiei eliberat de Colegiul Medicilor din România.
Asistent medical – Centrul de Plasament „Prietenia” Botoşani: studii postliceale de specialitate absolvite cu diplomă, specializarea asistent medical generalist; certificat de membru şi adeverinţă tip/avizul anual pentru autorizarea exercitării profesiei, eliberate de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concurs – minimum 6 luni.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 17 iunie 2016, ora 13:30, data limită pentru depunerea dosarelor; 11 iulie 2016, ora 10:00, proba scrisă; 15 iulie 2016, ora 09:00, proba interviu.
Consiliul Județean Botoșani organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de inspector de specialitate, gradul profesional IA la Compartimentul UIP„Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul Botoşani” din cadrul Direcţiei Servicii Publice.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul ştiinţelor inginereşti, ştiinţelor economice ori ştiinţelor juridice; minimum 6 ani şi 6 luni vechime în specialitatea studiilor.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 02 iunie 2016: termenul limită de depunere a dosarelor; amânat pentru perioada 16 iunie 2016 – 21 iunie 2016; (Conform M.O. nr. 701/7.06.2016, partea a III-a).
Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Săveni, judeţul Botoşani, organizează concurs de recutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție, vacante, de infirmieră debutantă (3 posturi).
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii: minimum 8 clase; constituie un avantaj certificatul de calificare.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 06 iulie 2016, ora 10:00: proba scrisă; 08 iulie 2016, ora 14:00: proba interviu.
Primăria Comunei Santa Mare, judeţul Botoşani, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează: referent clasa III grad profesional asistent ID 272225 din cadrul Compartimentului financiar-contabil cu atribuţii de contabilitate; consilier clasa I grad profesional asistent ID 272226 din cadrul Compartimentului financiar-contabil cu atribuţii de contabilitate.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: referent clasa III grad profesional asistent: studii medii liceale de specialitate contabilitate sau altă specialitate, finalizate cu diplomă dc bacalaureat; vechime în specialitatea studiilor de minimum 9 ani; cunoştinţe operare calculator. Consilier clasa I grad profesional asistent: studii universitare de specialitate contabilitate sau altă specialitate, finalizate cu diplomă de licenţă; vechime în specialitatea studiilor de minimum 1 an; cunoştinţe operare calculator.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 11 iulie 2016, ora 10:00: proba scrisă; 13 iulie 2016, ora 10:00: proba interviu.