Primăria Mihai Eminescu a fost sancționată contravențional cu o amendă de 40.000 de lei, ca urmare a faptului că a constituit un depozit neautorizat de deșeuri pe raza comunei.
Garda de Mediu a aplicat, la sfârșitul săptămânii trecute, amenda, în urma unui control efectuat la fața locului, în timpul căruia s-a constatat că există importante cantități de deșeuri aruncate pe un teren de la marginea localității Cătămărăști Deal.
Sancţiunea a fost dispusă ca urmare a lipsei autorizaţiei de mediu şi a depozitării necontrolate a deşeurilor în zone nepermise.
„Situația de la Mihai Eminescu este foarte gravă și avem informații că aceeași situație există și în alte comune. Vom dispune controale și vom lua măsuri”, a spus comisarul șef Răzvan Rotaru.
Sper ca plata amenzii sa fie facuta de d-na primar!?