Ceremonial religios de Ziua Eroilor, la Cimitirul Pacea

depuneri coroane ziua eroilor botosani3Un sobor de preoţi şi şase plutoane de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai celor două unităţi militare botoşănene vor asigura desfăşurarea ceremonialelor ocazionate de Ziua Eroilor. Evenimentele vor avea loc pe 9 iunie, începând cu ora 12, moment la care, timp de trei minute, vor fi trase clopotele tuturor lăcaşelor de cult.

like facebookComemorarea Eroilor României va avea loc în Cimitirul Pacea, unde instituţiile publice din administraţie, unităţile de învăţământ, dar şi partidele politice sunt aşteptate să depună coroane de flori. Prefectul Dan Nechifor va trece în revistă detaşamentul de onoare, alături de comandantul Garnizoanei Botoşani, iar, aşa cum prevede programul de fiecare an al acestor manifestări, singurele cuvinte în memoria şi cinstea Eroilor vor fi adresate de  reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române.

Instituţiile implicate în organizarea ceremonialelor de la Pacea au luat în calcul toate aspectele implicate de eveniment, asigurând echipe ale Poliţiei Rutiere pentru prevenirea incidentele din trafic, o autospecială SMURD pentru misiunile specifice, dar şi echipaje de jandarmi pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice.

Coroanele vor fi depuse atât la Monumentul Eroilor din cimitirul Pacea 1, dar şi la cel din Pacea 2, sau la Monumentul „General Gheorghe Avramescu”.

Sursa: comunicat Cancelaria prefectului

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *