Un băieţel de 4 ani s-a jucat cu chibriturile în apropierea depozitului de furaje din gospodăria părinţilor, incendiindu-l.
S-a întâmplat, luni după-amiază, în satul Slobozia, comuna Mihălăşeni.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin înainte de ora 16.00.
La faţa locului s-au deplasat atât pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti, cât şi pompierii voluntari din comună. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările să se extindă la clădirile din apropiere.
Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 16 pompieri militari şi voluntari, aproape trei ore.
Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate clădirile pentru ca focul să nu se extindă. Flăcările au distrus 30 tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la cca. 10.000 de lei. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 40.000 lei.