Aproape 530 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani vor fi angrenaţi în misiuni, pentru buna desfăşurare a procesului electoral, se arată într-un comunicat al Poliției.
Obiectivele urmărite de oamenii legii în cadrul acestori misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii.
Peste 130 de poliţişti se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă.
De asemenea, polițiștii vor asigura măsuri de pază şi protecţie la 151 de secţii de votare dintre cele 422 de secţii constituite la nivelul judeţului.
Totodată, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, vor acţiona, conform competenţelor, 38 de poliţişti, constituiţi în 19 echipe operative.
A fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 60 de poliţişti, care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, împreună cu structurile de jandarmi, dacă situaţia operativă o va impune.