Poliția Română este partener în programul educațional național Școala Siguranței Tedi, prin intermediul căruia elevii de clasa I își însușesc informaţii utile pentru siguranţa personală.
În program s-au înscris 645 de şcoli din întreaga ţară, cu 30.023 de elevi de clasa I. La nivelul judeţului Botoşani, în program s-au înscris 5 şcoli gimnaziale din Botoşani, Adăşeni, Hăneşti şi Albeşti.
Copiii au fost implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române, iar Tedi a asigurat suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi.
Ziua de 1 iunie a fost aleasă de poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – I.P.J. Botoşani pentru a marca sfârşitul proiectului la nivelul judeţului Botoşani.
Activităţile zilei s-au desfăşurat la Şcoala Gimnazială „Elena Rareş” Botoşani.
Sub îndrumarea poliţiştilor şi a cadrelor didactice, elevii de clasa întâi au „predat” colegilor de la pregătitoare, noţiuni de educaţie rutieră, pe care ei şi le-au însuşit pe parcursul derulării proiectului.
La finalul „orei de rutieră”, copii au organizat şi un concurs, câştigătorii fiind premiaţi cu dulciuri şi rechizite şcolare.