Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat definitiv, marți, în dosarul privind contestarea dispozițiilor de imputare a unor sume acordate în anul 2009 funcționarilor publici din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani. Reprezentanții Sindicatului Impact susțin că ”războiul” a durat mai bine de 5 ani, iar Curtea de Conturi a României a imputat și a încercat să recupereze de la cei peste o mie de salariați ai acestei instituții drepturile primite în anul 2009 în baza Contractului colectiv de muncă și a Acordului colectiv încheiate în anul 2008 între conducerea DGASPC și sindicat.
În urma auditului financiar pentru anul 2009 la Consiliul Județean Botoșani și a instituțiilor subordonate, printre care și DGASPC, reprezentanții Camerei de Conturi Botoșani au considerat că toate drepturile de natură salarială dar și cele de natură specială care au fost negociate prin Contractul colectiv de munca și Acordul colectiv au fost acordate în anul 2009 nelegal. Prejudiciul considerat de ei că trebuia recuperat se ridica la peste 15 milioane lei (150 miliarde lei vechi) numai de la salariații DGASPC Botoșani, funcționari publici dar și personal contractual.
Sindicatul ”IMPACT” Botoșani a fost permanent alături de membrii săi, a contestat dispozițiile de imputare emise pentru funcționarii publici, a intervenit în instanță, alături de reprezentanții DGASPC Botoșani în dosarul prin care Consiliul Județean Botoșani a contestat Decizia de impunere a Curții de Conturi a României. În perioada 2011-2015 dosarul respectiv a avut o traiectorie sinuoasă, ajungând de mai multe ori la Curtea de Apel Suceava, la Înalta Curte de Casație și Justiției, la Tribunalul Botoșani în judecare și rejudecare, astfel că, abia în luna septembrie 2015 Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat definitiv și irevocabil în favoarea salariaților.
”Dacă pentru personalul contractual calvarul lua sfârșit, funcționarii publici au avut parte de emoții până la finele lunii mai 2016, când într-un final, dispozițiile de imputare a sumelor primite în anul 2009 au fost anulate definitiv. Sindicatul ”Impact”, sindicat reprezentativ la nivel de unitate, a susținut în permanență legalitatea drepturilor salariale și cele de alta natura primite de angajații DGASPC Botoșani în anii 2008 – 2009, în baza Contractului colectiv de muncă și a Acordului colectiv, iar aceste hotărâri judecătorești consfințesc acest lucru”, a declarat Camelia Socianu, președintele Sindicatului Impact.