Șoferul care a provocat tragedia de duminică seară de la Durneşti ar fi fost beat, susțin martorii, care povestesc că el ar fi plecat de la o întâlnire cu prietenii.
Se pare că Daniel Cotloană, de 31 de ani, ar fi mers la grătar în pădurea Guranda cu mai mulți prieteni, iar după ce a băut a spus că pleacă spre casă.
A urcat la volan singur în ciuda insistențelor prietenilor săi de a nu conduce băut.
La Băbiceni, el a intrat cu mașina pe contrasens și a lovit frontal un VW Caddy care venea din sens opus. În urma accidentului, Daniel Cotloană, dar și un pasager din VW Caddy au murit pe loc.