Un nou caz cutremurător în învățământul din Botoșani. Un cadru didacticeste acuzat că i-ar fi propus o „aventură” unei fete de clasa a VII-a.
Totul s-a întâmplat săptămâna trecută la școala din satul Chițoveni, acolo unde învățătorul Gheorghe P., care a ieșit la pensie anul trecut, dar care a obținut o derogare pentru a-și continua activitatea la catedră, a încercat să o seducă pe una dintre elevele școlii.
El a invitat-o pe aceasta la școală la ora 18.00, când nimeni nu se mai afla în unitatea de învățământ. A motivat că vrea să discute despre un ansamblu de muzică populară al școlii, însă, când a ajuns acolo, a întrebat-o pe fetiță dacă are iubit și dacă nu își dorește să aibă o relație cu el, după care a sărutat-o.
„Eu am văzut ceva suspect când am intrat în școală. Mă gândeam că poate nu i-a chemat și pe ceilalți copii. El m-a strâns în brațe și a zis că a început să îi placă de mine. M-a întrebat dacă am iubit și dacă aș fi disponibilă de o relație și dacă aș vrea să fiu cu dânsul așa ca o aventură”, a povestit, pentru BotosaniNews, eleva.
După ce a sărutat-o, fata a izbucnit în plâns și a fugit acasă. Nu a avut curajul în acea seară să spună părinților ce s-a întâmplat, însă a doua zi nu a mai rezistat și i-a mărturisit mamei pățania sa.
„Eu am zis că o las la școală pentru că o cheamă un profesor. Nu m-am gândit la așa ceva. Pentru asta nu pot să îl iert. Copilul are 13 ani. Un om bătrân nu trebuia să facă asta”, a declarat, pentru BotosaniNews, mama fetei.
Mama fetei a mers la școală și a depus o plângere, iar directoarea Augustina Fegher a demarat o anchetă internă.
„Este o anchetă internă în derulare. A fost o sesizare de la părinți. Să vedem dacă pot fi dovedite faptele respective”, a explicat directoarea școlii.
Conducerea școlii nu a sesizat, până acum, nici Inspectoratul Școlar, nici Inspectoratul Județean de Poliție.
Cum adica: Este o ancheta interna in derulare? De cand directorul unei scoli are atributiuni de anchetator? De cand se depun plangerile la scoala? Mie-mi zdrangane a abuz in functie….. da’ nu-s procuratura sa ma autosesizez….. (inca :P) …hmm… sau sunt… ma dumiresc eu …
ce caz cutremurator ??? nu ne cere UE predarea sexului inca de la gradinita??? omul nu vine decat in intampinarea cererilor europene.
cine a anchetat din scoala? ar sa iasa mai multe la suprafata
Abuzurile nu au survenit odata cu introducerea educatiei sexuale in scoala. Am avut parte de aceeasi experinta cu ceva timp inainte de acest tip de educatie. Numai cine a trecut prin asa ceva poate intelege cum copilul isi pastreaza zambetul pe buze desi a fost abuzat. Spre deosebire de aceasta fetita faptasul nu era invatatorul, ci un vecin. Experinta dansei este mult mai dramatica. Dar, cine vrea sa inteleaga aceasta? Important este ca se intampla altora si bineinteles ca vinovat este mereu copilul. De ce sa nu-l acuzam tot pe el? Stim de la bun inceput ca este lipsit de aparare si usor de intimidat. Daca nu era in timpul campaniei electorale probabil ca se lua atitudine.
Asta nu-i gestionarul de la Chitoveni?Tatal directoarei de la Copalau.Omul asta zice ca el conduce Chitoveniul cum asa de fragede le invata tainele adolescentei?
si mai vrea sa fie votat consilier pe pozitia 6 din partea PSD, JIGODIA. ASA OAMENI, ASA PARTID
asa este la noi…. victimele care spun adevarul de ANUMITE cadre didactice sint batjocorite si facute mincinoase. cine i-a dat prelungire inca un an invatatorului? nu cumva conducerea liceului n. balcescu? invatatorul a mai fost dat in presa nu tare demult … cam tot cu hartuire sexuala. ISJ aude ce se intimpla la flaminzi?