„Parcurile sunt spații în care petrecem timpul liber alături de familie sau de cei apropiați. Familiile din Botoșani merită parcuri frumoase”, a declarat primarul municipiului Botoșani Ovidiu Portariuc.
Ce s-a făcut în ultimii 4 ani
Parcul Mihai Eminescu
În 2013, primarul Ovidiu Portariuc a inițiat cel mai mare proiect de reamenajare a spațiilor verzi din municipiul Botoșani. Cel mai important obiectiv a fost extinderea și modernizarea Parcului Mihai Eminescu.
Încă de la inaugurarea sa în 1869, acest parc, numit odinioară „Grădina Publică Vârnav”, a reprezentat cea mai mare zonă verde din oraș. În parc se pot vedea mai mulți arbori contemporani cu poetul nepereche, al cărui nume îl poartă astăzi.
Proiectul de modernizare a inclus o investiție de 220.000 euro și a prevăzut reabilitarea aleilor pietonale, modernizarea rețelelor de iluminat, reînsămânțarea suprafețelor de gazon, plantarea de arbuști, flori și gard viu, precum și înlocuirea mobilierului stradal, inclusiv montarea mai multor mese de șah în aer liber.
De asemenea, parcul a fost extins în zona fostelor sere unde s-a amenajat un loc de joacă pentru copii – foarte frecventat azi de părinți și bunici însoțiți de copiii sau nepoții or. Nu în ultimul rând, s-au mai construit trei spații comerciale, o zonă de parcare și o fântână arteziană. În proximitatea locului de joacă a fost delimitat un spațiu dedicat celor însoțiți de animale de companie.
Parcul Curcubeului
Un alt parc modernizat în timpul mandatului primarului Ovidiu Portariuc este Parcul „Curcubeului” unde s-au investit 216.000 euro în lucrări pentru realizarea și reamenajarea gazonului, a gardurilor vii, a fântânii arteziene și a unei zone de fitness și sport pentru cei care vor să facă mișcare în aer liber. Au fost realizate mai multe foișoare și s-au reabilitat rețeaua de iluminat și cișmeaua de apă. Totodată, a fost amenajat un loc de joacă și s-au plantat arbori, arbuști și flori. Nu în ultimul rând, a fost refăcută împrejmuirea parcului.
Alte parcuri și spații verzi
Primăria condusă de Ovidiu Portariuc a mai amenajat și alte parcuri din oraș care fuseseră date uitării de fosta administrație. Parcul de la Casa Armatei, Parcul Filateliei sau Parcul de la Spitalul de Recuperare sunt acum spații verzi plăcute privirii și care oferă posibilități de relaxare pentru botoșăneni.
Orașul a căpătat o altă față prin reamenajarea spațiilor verzi de pe scuaruri sau din sensurile giratorii. Aici s-au plantat arbori, s-au montat pergole și s-a sădit gazon. În tot orașul s-au montat bănci noi pentru trecători, precum și coșuri de gunoi, care împreună cu toate celelalte au înfrumusețat spațiul urban.
Continuăm împreună
Primarul Ovidiu Portariuc a anunțat că în noul mandat se va asigura ca niciun metru pătrat din oraș de pe spațiul public să nu rămână neamenajat. „Voi merge până la capăt astfel încât să nu mai văd niciun petic de pământ neamenajat. Fie că facem o parcare, un loc de joacă, o zonă de odihnă sau amenajăm spații verzi, trebuie să fie ceva îngrijit, astfel încât să ne simțim bine în orașul nostru”, a declarat Portariuc.
De cand e parcul de joaca de la Anl Cismea nu e nici macar un cos de gunoi.E un parc plin de gunoaie .Si nici nu prea suntem vizitati de cei de la Urban Serv.