Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Botoşani, structură teritorială a Agenţiei Naţionale Antidrog, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani a derulat la nivel judeţean ediţia a XIII-a a Concursului Naţional „Mesajul meu antidrog” .
Concursul, ajuns în prezent la ediţia a XIII-a, reprezintă un proiect sustenabil de tradiţie al Agenţiei Naţionale Antidrog şi al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, fiind un exemplu de bune practici în domeniul cooperării cu instituţiile reprezentative din mediul şcolar. Rezultatele obţinute până în prezent ne încurajează să dăm continuitate acestui demers preventiv, care are caracterul unic de a conferi adolescenţilor încadraţi într-o formă de învăţământ o alternativă la consumul de droguri.
Astfel, prin secţiunile propuse în acest an, s-a oferit adolescenţilor posibilitatea de a contribui la lansarea unor mesaje pozitive în favoarea unei vieţi sănătoase, fără droguri. Secţiunile vizate în acest an au fost film de scurt metraj, spot video, sport, arte vizuale şi eseu literar.
Pentru a da consistenţă şi amploare acestui concurs, Primăria Municipiului Botoşani, alături de Direcţia pentru Sport şi Tineret Botoşani au recompensat câştigătorii, cât şi profesorii coordonatori, cu premii în bani şi obiecte.
Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 27 mai 2016, orele 11:00 în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Botoşani, în prezenţa reprezentanţilor partenerilor instituţionali.
Câştigătorii Concursului Naţional Mesejul Meu Antidrog – ediţia a XIII-a, faza judeţeană
LICEU
Secţiunea Spot video
Locul | Numele şi prenumele | Unitatea de învăţământ |
I | Popovici George | Colegiul Naţional M. Eminescu Botoşani |
Secţiunea Film
Locul | Numele şi prenumele | Unitatea de învăţământ |
I | Butnariuc Iustin | Colegiul Naţional M. Eminescu Botoşani |
II | Avieriţei Georgiana | Colegiul Naţional A. T. Laurian Botoşani |
III | Onofrei Marinela | Liceul Demostene Botez Truşeşti |
Secţiunea Arte vizuale
Locul | Numele şi prenumele | Unitatea de învăţământ |
I | Duneş Iulia Andrada | Liceul Tehnologic Dimitrie Negreanu Botoşani |
II | Andriesei Mădălina | Colegiul Tehnic Gh. Asachi Botoşani |
III | Huc Alexandru Flavius | Colegiul Economic O. Onicescu Botoşani |
Secţiunea Eseu literar
Locul | Numele şi prenumele | Unitatea de învăţământ |
I | Avieriţei Georgiana | Colegiul Naţional A. T. Laurian Botoşani |
II | Huzum Georgiana | Liceul Teoretic Gr. Antipa Botoşani |
III | Mazuru Iuliana | Liceul Teoretic Gr. Antipa Botoşani |
Secţiunea Sport – Streetball
Locul | Numele şi prenumele | Unitatea de învăţământ |
I | Calistru Cristian | Colegiul Naţional M. Eminescu Botoşani – echipa 1 |
II | Huială Mihai | Colegiul Naţional M. Eminescu Botoşani – echipa 2 |
III | Bîrleanu Adina Ioana | Colegiul Naţional A. T. Laurian Botoşani |
GIMNAZIU
Secţiunea Arte vizuale
Locul | Numele şi prenumele | Unitatea de învăţământ |
I | Dumitraş Ana Maria | Liceul de Artă Ştefan Luchian Botoşani |
II | Asavei Lorena | Liceul Tehnologic Coţuşca |
III | Popa Speranţa Alexandra | Şcoala nr. 10 Botoşani |
Secţiunea Eseu literar
Locul | Numele şi prenumele | Unitatea de învăţământ |
I | Cîrligeanu Ariadna | Liceul cu Program Sportiv Botoşani |
II | Petrachi Dariana Elena | Şcoala nr. 10 Botoşani |
III | Pârpâliţă Beatrice | Şcoala Gimnazială nr. 1 Răuseni |