Se spune, pe bună dreptate, că un popor care nu are trecut nu are nici viitor. Dar ce este trecutul unui popor? Oricât am fi de riguroși sau cârcotași, trecutul unui popor este ca un pod care, dăinuie numai dacă e susținut de niște piloni. Iar acești piloni sunt, fără nicio îndoială, reperele existențiale și morale ale poporului: mari conducători, oameni de cultură, personalități de seamă din orice domeniu, adică exponenți fără de care, nația sau poporul respectiv, ar fi dispărut de mult sub carâmbul cizmelor cotropitoare. Cizme care știu foarte bine că limba, portul și glia reprezintă identitatea unui popor. Al unui popor care, în cazul de față, își trage seva dintr-o glie numită de magnificul Eminescu, ”dulce Românie”.
În acest context, observ că, de câțiva ani buni, reperele existențiale ale poporului român sunt nu atacate ci terfelite în cel mai mișelesc mod. Astfel, Burebista și Decebal erau de fapt niște sângeroși conducători barbari, Vlad Țepeș era vampirul sau sadicul ajuns voievod, Ștefan cel Mare un curvar fără pereche care, de regulă, cădea la înțelegere cu otomanii, Mihai Eminescu un sifilitic nebun, Regele Ferdinand un încornorat, Maria Tănase o nimfomană, Adrian Păunescu un comunist profitor, Ilie Năstase un needucat, Gheorghe Hagi un ageamiu în folosirea limbii române, Nadia Comăneci o țiitoare a lui Nicu Ceaușescu – și exemplele ar putea continua. Ceea ce nu vor să ne explice acei … moraliști ”bine intenționați”(a se citi slugi plătite de marile puteri sau, pur și simplu, nătărăi autohtoni!) este următoarea simplă problemă: dacă Burebista și Decebal nu ar fi fost menționați în izvoarele istorice ca fiind unificatori ai neamului, dacă Vlad Țepeș nu ar fi fost o stavilă puternică în fața Porții otomane, dacă Ștefan cel Mare nu ar fi păstrat Moldova întreagă și prosperă, dacă Eminescu nu ar fi scris ”Luceafărul” și celelalte nestemate literare, dacă Ferdinand nu ar fi făcut România Mare, dacă Maria Tănase nu întrecea ciocârlia la cântat, dacă Păunescu nu ne-ar fi lăsat un perete de volume cu poezii inegalabile, dacă Ilie Năstase nu ar fi fost primul nr. 1 din lume în tenis, dacă Hagi nu ar fi fost rege pe terenul de fotbal, dacă Nadia nu ar fi dat peste cap calculatorul cu prima notă de 10.00 noi, românii, mai buni sau mai răi, am mai fi auzit vreodată de ei? Răspunsul îl aveți în plic : niciodată!
Așadar, acești oameni, au rămas în conștiința și-n memoria noastră prin faptele deosebite pe care le-au săvârșit și prin simplul dar complexul și importantul aspect că erau de-ai noștri. Că erau (sau sunt încă) pilonii nației noastre! De viața lor personală nu am fi știut niciodată nimic dacă ei nu erau mari personalități.
De ce a apărut de o bucată de vreme dorința asta avidă de a ne dărâma pilonii? Răspunsul e foarte simplu. Podul național trebuie să se prăbușească ! Spre a face loc altor poduri, rusești sau americane, europene, globale sau mai știu eu de care. Din păcate, ori sub imboldul arginților, ori dintr-o ignoranță vecină cu prostia, semeni ai noștri acompaniază inconștient orchestra destrămării neamului. Nu sunt xenofob, nu sunt panicard dar, mai ales, nu sunt ignorant. Văd direcția greșită pe care a apucat-o poporul meu și nu pot sta cuminte, ca la un priveghi. De aceea am scris aceste rânduri, în speranța că liderii noștri vor fi capabili să găsească niște soluții la problemele pe care un popor întreg le observă zi de zi. Pentru că astăzi sunt nevoit să afirm ceva ce nu am crezut vreodată că voi fi nevoit a recunoaște : cel mai patriot conducător al românilor de după război a fost … Ceaușescu! Cei patru care l-au succedat au ”contribuit” din plin, fiecare în felul lui, la starea actuală a României.
Într-un asemenea defavorabil context, o voce din colțul cel mai defavorizat al țării nu va putea opri tăvălugul antineam care vrea să ne facă una cu pământul. De aceea ar trebui ca măcar acum, în ceasul al doisprezecelea poporul român să izbucnească : Lăsați-ne valorile în pace!
