Un mopedist de 64 de ani a fost rănit într-un accident vineri din cauza unui șofer din Botoșani care nu i-a acordat prioritate în trafic.
Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, în interiorul localităţii Plopeni din oraşul Salcea, la intersecţia cu strada Palagheni, un bărbat de 49 de ani, din județul Botoşani, a efectuat un viraj la stânga și nu a acordat prioritate de trecere mopedului înregistrat, condus de un localnic de 64 de ani, ce nu posedă permis de conducere.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului mopedului.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit penal, conducătorul auto fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar conducătorul mopedului pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.