Cătălin Mugurel Flutur, candidatul PNL la un nou mandat la Primăria Botoșani, s-a întâlnit joi după-amiază cu botoșănenii care locuiesc în cartierele Primăverii, Aleea Nucului și zona Parcul Curcubeului. L-au așteptat zeci de locuitori ai acestor zone, pentru că își doreau să discute cu cel care “chiar a făcut ceva în oraș cât a fost primar”, după cum s-a exprimat o doamnă de vârsta a treia.
“În perioada 2004-2012, aceste cartiere au fost modernizate şi amenajate, astfel încât locuitorii lor să se bucure de cât mai mult confort citadin. Au fost realizate accese noi dinspre străzile importante, s-au amenajat alei pietonale şi trotuare noi, s-au construit terenuri de joacă pentru copii, s-au amenajat parcări în jurul blocurilor, acolo unde s-a putut s-au creat spaţii verzi … s-au făcut multe lucrări în aceste cartiere. Unele au fost mari, altele mai mici, dar toate erau necesare. Este în fişa postului de Primar să gospodăreşti oraşul şi încă mai sunt multe de făcut” – a ţinut să sublinieze candidatul PNL la primăria Botoşani.
Cătălin Flutur a fost însoțit de o parte din echipa pe care o propune pentru Consiliul Local şi împreună cu aceștia, a prezentat interlocutorilor programul său pentru Botoşani. În aceeaşi notă a dialogului, i-a ascultat pe cei care au vrut să stea de vorbă cu el, dorind astfel să afle chiar de la ei problemele cu care se confruntă. Cât mai multe locuri de joacă pentru copii a fost solicitarea zecilor de părinți și bunici veniți în parcul Curcubeului la întâlnirea cu Cătălin Flutur, cel își dorește în continuare să dezvolte orașul.
Tot în această zonă, mai în glumă, mai în serios, un bărbat i-a strâns mâna puternic candidatului PNL la Primăria Botoșani transmițându-i că îl va vota cu o condiție: “Vă votez, dar nu vreau să veniți peste patru ani să vă lăudați cu un sens giratoriu”, a fost mesajul acestuia făcând clar aluzie la primarul actual, Ovidiu Portariuc, candidatul PSD la un nou mandat care, în patru ani, nu și-a îndeplinit promisiunile adresate botoșănenilor în 2012.
Publicitate electorala