Gafă a Curții de Apel Suceava! Magistrații îl judecă pe primarul de Cristinești, dar schimbă adrese cu Primăria Cristești

magistrati- procuroriCurtea de Apel din Suceava a făcut, în această săptămână, o gafă suficient de mare încât să tergiverseze soluționarea unui dosar.

Magistrații suceveni îl judecă pe Marinel Stredie, primarul comunei Cristinești din județul Botoșani, într-un dosar de conflict de interese, după ce a angajat firma soției sale pentru a face deszăpezire.

like facebookPe 18 mai, instanța ar fi trebui să dea soluție în acest dosar, care trenează de doi ani. În loc să se pronunțe, judecătorii suceveni au repus cauza pe rol, însă în decizia postată pe portal.just.ro ei au prevăzut necesitatea unui schimb de adrese nu cu instituția condusă de Stredie, ci cu Primăria Cristești.

Iată conținutul deciziei Curții de Apel Suceava:

Solutia pe scurt: Repune cauza pe rol, fiind necesare noi lămuriri. Se va efectua adresă către SC Dragalina SA Cristeşti pentru a face precizări/a înainta la dosar înscrisuri din care să rezulte: – tipul utilajelor folosite la deszăpezire în fiecare din cei trei ani la care se face referire în contractele încheiate de inculpat cu societatea (cu depunerea actelor de vânzare-cumpărare ale acestora, precum şi a oricăror alte acte din care să rezulte preţul vânzării şi durata amortizării pentru fiecare în parte); – datele în care acestea au fost utilizate la deszăpezire, cu precizarea numărului de ore efectiv lucrate în fiecare zi, astfel cum au fost consemnate în registrele societăţii; – modul de calcul utilizat, pe baza căruia s-a stabilit numărul de ore indicat pe fiecare dintre cele 4 facturi; – modalitatea de calcul a salariilor conducătorilor utilajelor folosite la deszăpezire, însoţită de copii ale statelor de plată aferente lunilor incluse în cele trei contracte; – consumul de combustibil pe oră al fiecăruia dintre utilaje, însoţit de copii după cartea tehnică referitoare la acest aspect; – dacă s-a înaintat Primăriei înscrisuri în care să se consemneze în mod concret zilele în care s-a acţionat pentru deszăpezire; – care a fost temeiul în baza căruia o cantitate de combustibil (aferent anului 2013) a fost primit de la Primărie, şi modul în care a fost înregistrată intrarea în contabilitatea firmei. Se va efectua adresă către Primăria Cristeşti pentru a face precizări/a înainta la dosar înscrisuri din care să rezulte: – care a fost temeiul în baza căruia o cantitate de combustibil (aferent anului 2013) a fost dată SC Dragalina SA Cristeşti în vederea utilizării pentru deszăpezire şi modul în care a fost înregistrată ieşirea în contabilitatea instituţiei; – dacă SC Dragalina SA Cristeşti a înaintat Primăriei acte din care să rezulte în mod concret zilele (data şi numărul de ore efectiv lucrate) în care s-a acţionat pentru deszăpezire. Se va efectua adresă către Administraţia Naţională de Meteorologie Bucureşti pentru a ne comunica, aferent fiecăreia dintre cele trei perioade contractuale, care au fost datele în care au căzut precipitaţii sub formă de zăpadă în comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, într-o cantitate care să fi impus efectuarea activităţilor de deszăpezire. Stabileşte termen pentru judecata cauzei la data de 13 iunie 2016, orele 8:30, cu citare părţi şi încunoştinţare apărător. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.05.2016.

One thought on “Gafă a Curții de Apel Suceava! Magistrații îl judecă pe primarul de Cristinești, dar schimbă adrese cu Primăria Cristești

  1. Lăsați-l domn’le pe domn’ primar că oricum scapă. A scăpat el de dosare mai grele pentru că trăim în România, o țară a corupției. A avut el grijă ca de la fiecare contract să sustragă o parte frumușică de bani pentru vremuri grele (procese și avocați) si din care să își permită să le cumpere copiilor câte o mașină „modestă” de minim 30.000 euro fiecare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *