Două persoane au ajuns, luni seară, la spital după ce au fost rănite în urma unui accident petrecut pe strada Primăverii în yona capătul liniei 101. Un autoturism Audi condus de o tânără, Cătălina Vişan, a vrut să facă stânga de pe strada George Enescu pe Primăverii, însă a fost lovit de un autoturism Dacia Logan înscripţionat taxi ce venea pe strada Primăverii dinspre Sucevei.
În urma impactului atât tânăra cât şi şoferul taxiului, Neculai Aniculăesei, au suferit mai multe traumatisme şi au fost preluaţi de o ambulanţă şi transportaţi la spital. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii ce au deschis o anchetă. Din primele cercetări a rezultat că tânăra se face vinovată de producerea accidentului.