În Hilişeu Horia, ultima localitate a României aflată la graniţa cu Ucraina, copilele duc după ele una dintre cele mai grele moşteniri din străbuni: vor să devină femei la vârste la care alte fete îşi trăiesc din plin adolescenţa sau chiar copilăria. Renunţă la şcoală, îşi găsesc un iubit şi, la 14 – 15 ani, au deja un prunc. Un fost pichet grăniceresc, din judeţul Botoşani, comuna Hilişeu Horia, este ultima casă de pe teritoriul României, la graniţa cu Ucraina şi probabil ultima locuinţă a Uniunii Europene de la frontiera de Est.
Ziua-n amiaza mare, zeci de copii aleargă în jurul clădirii dărăpănate, printre buruieni şi prin spaţii insalubre. Clădirea, care odinioară adăpostea grăniceri, este, astăzi, casă pentru oropsiţii care nu au un acoperiş deasupra capului, printre cei mai săraci oameni din Uniunea Europeană. Pe vechea uşă a pichetului, în curtea murdară, îşi face apariţia Lorena, o copilă care trăieşte în fosta cazarmă. Nu are decât 15 ani şi strânge cu grijă în braţe un copil de câteva luni. La prima vedere pare o copilă iubitoare, preocupată de soarta surioarei mai mici, pe care o îngrijeşte până la venirea mamei. În realitatea, însă, copila din ultima casă de pe teritoriul României, este mama acelui bebeluş. Este una dintre miile de copile-mame ale României, o realitatea cruntă care ne-a aşezat ţara în fruntea unui ruşinos top european. „Am vrut să facem copil!”
Lorena şi-a găsit casă în pichetul grăniceresc de la frontieră şi este una dintre copilele din Botoşani care au născut în 2015, una dintre mamele minore ale României. La 14 ani, adică acum şase luni, Lorena năştea o fetiţă sănătoasă şi a pus punct copilăriei. Din casa părintească a ajuns într-un fost pichet grăniceresc de la frontieră şi locuieşte într-o cameră de doar câţiva metri pătraţi, ceva mai mare decât o debara dintr-o casă încăpătoare. Şocant este că, pentru fetiţa de 15 ani din Hilişeu Horia, naşterea copilului nu este un accident nefericit şi nici o tragedie. Lorena şi-a dorit să devină femeie la vârsta la care alte copile se gândesc cum să-şi trăiască adolescenţa sau viaţa de liceu. S-a îndrăgostit nebuneşte de un băiat din sat, de 19 ani, şi au decis să i-a viaţa în piept, aşa cum fac de generaţii toţi ai lor, aici în nordul extrem al României. „Eu m-am îndrăgostit de Codruţ şi am vrut să fiu a lui. Să trăiesc cu el şi să nu mai fac altceva. Am vrut să facem copil”, spune senin Lorena, o copilă care ţine în braţe un alt copil. Codruţ nu s-a gândit nicio clipă să o abandoneze. S-au mutat în fostul pichet grăniceresc, astăzi un fel de aşezământ social al Primăriei din Hilişeu. Părinţii celor doi tineri sunt nevoiaşi, astfel că cei doi şi-au luat, la vârsta adolescenţei, viaţa în propriile mâini. În acea cameră, cât o debara.
„Întâi ne-am mutat împreună. Am plecat de acasă şi am făcut copilul. Este greu, dar suntem împreună şi ne avem unul pe altul. Sunt fericit că avem un copil”, spune Codruţ, singurul din familie care aduce un ban în casă. Tânărul munceşte cu ziua ca să întreţină, de fapt, doi copii: pe Lorena şi fiica lor de câteva luni. Toată averea se reduce la câteva haine, un televizor vechi, un pat şi o plită pe bază de lemne, pe care Lorena găteşte. Sunt bucuroşi când se revăd, iar Codruţ priveşte mulţumit cum puştoaica de 15 ani, cu stângăcie încă, încearcă să-şi schimbe de hăinuţe bebeluşul. Cu toate astea, celor doi părinţi mult prea tineri le place noul rol, ca într-un joc, real însă, de-a familia. „Nu am eu timp de şcoală” Pentru Lorena, cuvântul carieră nu mai există. Ca acum 200 de ani, soarta ei, pecetluită încă de la 15 ani, este să devină casnică, să aibă grijă de copii, care cu siguranţă vor mai veni, dar şi de o eventuală gospodărie. Are doar şase clase şi nici nu se mai gândeşte la şcoală. „Nu mai eu timp de şcoală. Tot ce vreau este să mă ocup de copil. Nu îmi pare rău şi chiar nu mă mai interesează şcoala”, spune Lorena. De altfel, Codruţ respectă aceleaşi cutume, prin care femeia trebuie să rămână să aibă grijă de copil şi este foarte radical când vine vorba de şcoală. „Dar nu o mai ales eu. Se duce fata şi se duce şi mama la şcoală”, spune Codruţ.
În condiţiile în care Lorena nu va avea niciun fel de calificare, va fi mereu depedentă de veniturile aduse de Codruţ, care, aşa cum se făcea odată, trebuie să ducă tot greul financiar al casei. Codruţ este încrezător, mai ales că mama Lorenei mai vine din când în când să o ajute. Când vorbeşte despre faptul că fiica sa a ajuns mamă la 14 ani, bunica lasă ochii în pământ. Dar nu pentru multă vreme. Parcă ştie că ceva nu este în regulă şi, în final, acceptă. Nici nu ar avea cum altfel, a fost aproape în aceeaşi situaţie ca propria sa fiică. Din generaţie în generaţie sunt respectate parcă involuntar aceeaşi regulă nescrisă, acelaşi obicei al pământului: copiii se fac devreme, iar copilăria se termină repede. „M-am gândit că este prea mică să aibă copil. I-am spus. Dar, până la urmă, ce să fac? I-am acceptat. El a luat-o la el şi vor să trăiască împreună, am fost de acord. O ajut cum pot şi o să vedem cum facem, ne descurcăm. Eu nu am nimic împotriva lor”, spune mama Lorenei. Femeia adaugă că şi ea a născut primul copil la 16 ani, aproape de vârsta la care fiica sa a adus un prunc pe lume. În prezent, micuţa Lorena nu se poate căsători cu iubitul ei Codruţ, fiindcă nu are nici 16 ani. „O să ne căsătorim imediat ce se poate”, dă asigurări băiatul.
„Dacă ei se iubesc, ce putem face?” Tot în nordul extrem al României, la Hilişeu Horia, la doar câteva uliţe distanţă, de pichetul unde-şi creşte Lorena, pruncul, trăieşte o altă copilă care a dat naştere unui bebeluş. Se numeşte Petronela, are 16 ani şi a dat naştere, acum un an, unei fetiţe perfect sănătoase. Petronela are, la rândul ei, înfăţişarea unui copil. Zâmbet candid, dar mâini muncite. Îşi ridică în braţe copilul şi-l sărută. La fel ca şi Lorena, este mândră de el şi l-a dorit cu bărbatul alături de care locuieşte, un sătean de 27 de ani.
Petronela este ajutată de mama bărbatului căruia îi spune „soţ”. Bunica spune că nu a judecat-o nicio clipă şi că o îngrijeşte ca pe propriul ei copil. Are condiţii de viaţă mai bune decât familia Petronelei şi putea să-i asigure nepotului un trai decent. „Am acceptat-o, dar nu ca noră, ci ca pe un copil, pentru că şi ea este tot copil. Cum să o las? Dacă aşa au crezut ei. La început i-am spus băiatului că este cam mică, dar am acceptat-o. Dacă ei se iubesc, ce puteam face? Am luat-o aici la noi”, spune „soacra”. Mama Petronelei, Alina Prodan, ajunsă bunică la numai 31 de ani, este chiar mai permisivă decât „soacra”. La rândul, femeia a adus primul copil pe lume la doar 14 ani, adică la o vârstă mai fragedă decât fiica sa.
Alina Prodan are, la 31 de ani, opt copii şi trăieşte într-o căsuţă la marginea satului. Ultimul copil al Alinei, adică sora cea mai mică a Petronelei, are 2 ani şi este doar cu un an mai mare decât pruncul pe care îl are minora. Aşa se face că mătuşa de doi ani se joacă cu nepoata de un an, oricând se poate, în iarba din faţa casei.
Ca şi Lorena, micuţa Petronela a renunţat la şcoală. Are doar cinci clase şi nici nu se mai gândeşte să mai meargă la şcoală. Are şi ea soarta pecetluită. Va fi casnică toată viaţa. „Am renunţat la şcoală când eram în clasa a V-a. Am repetat clasa şi nu am mai avut chef. Dar nu mai vreau la şcoală. Acum am familie şi trebuie să cresc copilul”, spune Petronela. Are noroc, spune ea, că mai ştie câte ceva despre schimbatul copiilor,de la fraţii mai mici şi o ajută şi soacra. „Nu contează câtă educaţie facem” Specialiştii spun că, pentru o adolescentă, naşterea unui copil este o traumă şi îi va influenţa decisiv viitorul. În opinia acestora, Lorena şi Petronela sunt două cazuri relativ „fericite”. Trăiesc într-un mediu care nu le stigmatizează, tocmai fiindcă cutumele rurale nu exclud naşterea copiilor la vârste fragede, atât timp cât tatăl este cunoscut şi îşi acceptă partenera. Totodată, ambele copile primesc un minim ajutor şi nu au fost abandonate de tatăl copilului. Există şi situaţia adolescentelor care ajung mame şi trăiesc drama abandonului, dar şi a stigmatizării.
„Este groaznic şi traumatizant pentru o copilă să se trezească stigmatizată. Există această stigmatizare în societate, atât din partea adulţilor cât şi din partea celor de o vârstă cu ea. Este posibil să nu fie accepată nici de familie, nici de grupul de prieteni, nici măcar de partener, tatăl copilului, care se sustrage. Pot să apară tulburări grave, în acel moment. Gândiţi-vă că, la rândul ei, este un copil, care trebuie să ia decizii pentru un alt copil. O copilă care are un alt copil nu are deprinderile formate pentru a fi mamă. Modul în care reacţionează părinţii este crucial în aceste cazuri”, spune Anca Larionesei. Specialiştii în educaţie arată că, în aceste cazuri, abandonul şcolar este frecvent.
„Sunt situaţii în care continuă şcoala, dar depinde mult de părinţi, de profesori, de colectiv. Ele trebuie integrate, nu stigmatizate. Bineînţeles, există riscul abandonului. În acel moment, situaţia este grea. Cum ar putea să se angajeze având doar patru-cinci clase? Ce calificare ar putea să aibă? Depind financiar de cei din jurul lor. Cel mai grav este atunci când nu mai rămâne nimeni lângă ele să le ajute”, spune Dorel Băitănciuc, profesor la Centrul de Asistenţa Socială din Botosani.
Totodată, profesorul botoşănean subliniază că mamele minore apar în zone sărace şi că în acest politicile educaţionale, implementate tocmai pentru a preîntâmpina aceste cazuri nu au nicio şansă să rezolve problema. „Indiferent de câtă educaţie am face, mame minore vor fi. Avem un mediu care stimulează foarte mult lucrul acesta. Există o posibilitate de a rezolva situaţia şi acela este de a avea părinţi mai implicaţi. Trebuie să discute cu proprii copii. Sărăcia este un factor important. Degeaba facem educaţie la şcoală dacă petrec mult timp într-un mediu care favorizează apariţia mamelor minore”, spune Băitănciuc.
Specialiştii de la Maternitatea din Botoşani vin, la rândul lor, cu statistici care arată că mamele-copile, sunt un adevărat fenoment în România. „Avem la nivel naţional un procent de 38-39% naşteri cu mame minore luat la 1.000 de naşteri. Sunt ţări cu un procent foarte scăzut precum Japonia, Franţa,Germania, ei au sub 11%.”, spune Gina Puflea, şef Secţiei Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Judeţean „Mavromati”, din Botoşani. Numai în acest judeţ, în anul 2015, au fost înregistrate peste 100 de mame minore, majoritatea provenind din mediul rural. România, ţara copilelor-mame Conform statisticilor oferite de Eurostat, biroul statistic al Uniunii Europene, România se află pe primul loc în Europa la categoria mame minore care-şi nasc primul copil. Statisticile europene arată că 15,6% din totalul mamelor care dau naştere primului copil sunt minore. Locul doi este ocupat de Bulgaria, cu un procent de 14,7%. Aceste cifre sunt pe baza raportărilor din 2013. Specialiştii arată că statisticile sunt cât se poate de reale, nuanţând că această situaţie apare în zone sărace, cu educaţie sexuală precară sau inexistentă şi nivel de civilizaţie scăzut.
„România este pe primul loc în Europa la mame minore. Este o situaţie care apare şi pe fondul lipsei de educaţie şi a slabei relaţionări poate în sânul familiei dar şi a lipsei educaţiei sexuale. Multe dintre aceste mame sunt din mediul rural”, spune psihiterapeutul botoşănean Anca Larionesei din cadrul DGASPC.
Sursa: Adevărul.ro
