Unde se face depozitul temporar de gunoi și când se vor depozita deșeurile la groapa ecologică

groapa ecologica de gunoi de la Stauceni- BotosaniInstituția Prefectului va solicita de la Agenția Națională de Mediu autorizație pentru o stație temporară de depozitare a gunoiului, pentru situații de urgență. Terenul de 2000 mp a fost identificat în comuna Mihai Eminescu, locația urmând să fie folosită, potrivit prefectului Dan Nechifor, ”pentru depozitarea deșeurilor în situații de urgență, cu condiția de relocare a respectivelor resturi menajere pe groapa ecologică de gunoi, ulterior depozitării”.

like facebookDecizia a fost luată după ce firmele de salubritate care operează în județ nu au mai fost primite la groapa de la Săveni și au stat aproape o săptămână cu gunoiul în mașini.

La rândul său, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Soresacu, a declarat că săptămâna viitoare se va încheia contractul cu asocierea Diasil Suceava-Rosal Roman, care a câștigat licitația de administrare a depozitului de la Stăuceni.

Am solicitat să opereze de îndată, pentru că procedura e mai greoaie până la predare, astfel încât deșeurile să poată fi primite la groapa ecologică. Asta ar însemna începutul lunii iunie”, a spus Sorescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *