PSD Botoșani a depus astăzi la Biroul Electoral Județean o Contestație la interzicerea promovării Inițiativei Cetățenești „Cetățenii mai puternici ca politicienii” pentru strângerea de semnături de la botoșăneni pentru aprobarea unor proiecte de interes local respinse de consilierii locali ai PDL-PNL de la municipiul Botoșani.
Reprezentanții PDL-PNL din Consiliul Local al Municipiului Botoșani au respins, strict din rațiuni politice, proiecte utile pentru locuitorii orașului precum: creșterea valorii tichetelor sociale pentru pensionarii cu venituri mici, creșterea gradului de siguranță în Centrul Vechi prin înființarea unor patrule cu câini dresați, acoperirea stațiilor de tramvai pentru protecția pasagerilor, amenajarea unor platforme de gunoi îngropate pentru colectarea gunoiului, pază în parcuri pentru protecția copiilor. Singurul motiv a fost de a bloca proiectele primarului Ovidiu Portariuc care i-ar fi putut aduce apreciere în rândul cetățenilor.
PSD Botoșani consideră că Biroul Electoral al Municipiului Botoșani nu are competența de a se pronunța cu privire la legalitatea unei acțiuni care nu se circumscrie legislației electorale. Pronunțarea asupra legalității unor astfel de acțiuni revine unei alte instanțe, conform legii.
„Vor să ne interzică dreptul de a decide în orașul nostru”
PSD Botoșani apreciază că obiectul legislației în materie electorală este de a reglementa desfășurarea alegerilor, dar nu poate interzice exercitarea altor drepturi cetățenești, atâta timp cât se respectă limitele publicității electorale și a altor activități, pe perioada desfășurării campaniei electorale.
Votul în Consiliul Local pentru proiectele de hotărâre este un act public, asumat de fiecare membru al Consiliului Local. Prin urmare, aducerea la cunoștința publică a modului în care au votat consilierii locali ai unor formațiuni politice nu poate constitui în niciun fel un act de defăimare sau învrăjbire așa cum susține PNL Botoșani care a depus o plângere împotriva susținerii inițiativei cetățenești prin care botoșănenii pot să semneze pentru promovarea unor proiecte de interes local.
PSD Botoșani arată că, atâta timp cât se respectă limitările impuse de publicitatea electorală, desfășurarea unor acțiuni de informare publică și consultare cetățenească nu poate fi îngrădită de hotărârile unor birouri electorale, care nu se pot substitui instanțelor competente să judece această materie.
Publicitate electorală