Grav accident rutier, duminică la amiază, la ieșirea din localitatea Victoria. Două autoutilitare s-au ciocnit violent, în urma impactului fiind rănite două persoane.
Un Peugeot, care circula dinspre Botoșani spre Sulița, a intrat în balans, cel mai probabil și din in cauza vântului puternic, și a lovit frontal un VW Transporter. Autoutilitara VW s-a rasturant pe partea dreapta a drumului. Șoferul din VW, Mugurel Botosaneanu, susține că nu a mai putut sa evite accidentul, deși a vazut că mașina care venea din sens opus a intrat în balans.
Impactul a fost atât de puternic, încât roata din dreapta de la Peugeot a sărit, iar componente ale maşinii au fost aruncate la mare distanţă.
Din Peugeot au fost ranite doua persoane, șoferita și prietenul ei. Părinții șoferiței, care erau în față în altă mașină, spun că au văut accidentul prin oglinda retrovizoare. Circulația a fost blocată în zonă.