Prefectul a trimis mai multe instituții să verifice cele trei depozite de deșeuri din județ

dan nechifor comitet pentru situatii de urgentaPrefectul Dan Nechifor a dispus, vineri, constituirea a trei comisii mixte de control pentru a verifica depozitele de deșeuri din județul Botoșani. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a debloca situația privind gunoiul din județ.

Din comisii vor face parte reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu, Direcția de Sănătate Publică, Consiliul Județean și Instituția Prefectului și vor verifica depozitele de deșeuri din Botoșani, Săveni și Darabani.

like facebook

Comisiile își vor desfășura activitatea în regim de urgență vineri, 13 mai. Fiecare comisie va întocmi un proces verbal de constatare, care va fi înaintat în aceeași zi Instituției Prefectului, în vederea întocmirii uni raport final”, a spus Dam Nechifor.

Prefectul județului s-a arătat deranjat de atitudinea directorului Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, care a declarat la întâlnirea din cadrul Comitetului pentru Situații de Ugență, că știe dinaintea controlului ceea ce vor constata oamenii lui.

Este surprinzător pentru un director să anticipeze ceea ce vor constata în teren, inclusiv dacă există spațiu de depozitare și știe că oamenii lui vor recomanda o nouă hotărâre de Consiliu Local în regim de urgență. Dânsul anticipează un lucru care nu s-a întâmplat”, a adăugat prefectul.

Criza deşeurilor a apărut în urma refuzului de către operatorul depozitului de gunoi din Săveni de a mai permite accesul maşinilor încărcate cu deşeuri ridicate din mediul rural. Mijloacele de transport sunt în aşteptare şi de 7 zile pentru a descărca gunoiul, factorii decidenţi asupra accesului la celelalte rampe de gunoi din judeţ refuzând, de asemenea, să colaboreze cu firmele de colectare aflate în impas.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *