Un om de afaceri a devenit cel mai tânăr aspirant pentru funcţia de primar al comunei Răchiţi.
Dragoş Petre Apetre a intrat în cursa electorală punând accent pe viitorul comunităţii și și-a propus să se axeze pe trei mari domenii, sport, sănătate şi social.
În privinţa primului domeniu, acesta doreşte să înfiinţeze o sală de sport având în vedere că tatăl său este cel mai cunoscut antrenor de box din Botoșani, Victor Apetre.
„ Avem copii de valoare în comuna noastră şi este necesar să investim în viitor. O minte sănătoasă se ţine într-un corp sănătos şi trebuie să e acordăm toată atenţia. Ne dorim să devină campionii noştri, ai comunităţii”, a spus Dragoş Petre Apetre.
Un alt proiect al candidatului vizează înfiinţarea unei clinici la nivelul comunei care să fie dotată şi cu o ambulanţă. Pentru a atrage cadre medicale, în special medici rezidenţi, primăria ar putea pune la dispoziţie locuinţe de serviciu. Astfel, oamenii din comună ar avea un sprijin în apropiere.
„Voi face demersuri la Serviciul Judeţean de Ambulanţă să distribuie o maşină în comună, pentru a merge mai des pe la pacienţi” mai susţine candidatul independent.
Pe partea socială, proiectele sale vizează înfiinţarea unei sere pe o suprafaţă de 5 hectare unde să lucreze cei care beneficiază de ajutoare sociale. În acest fel asistaţii sociali vor avea locuri de muncă, iar comunitatea va avea venituri din comercializarea legumelor la supermarketurile din Botoşani. Cu o parte din produse se va asigura mese gratuite pentru oamenii în vârstă. Proiectul ambiţios este importat din occident.
Cât priveşte actualele proiecte implementate sau care sunt în curs de implementare, candidatul independent susţine că dorește continuitatea în ceea ce priveşte dezvoltarea comunităţii.
„Eu nu pot să numesc noroc dacă voi ieşi primar, voinţa este a oamenilor dacă îşi doresc o schimbare, însă ar trebui să fiu nebun să nu continui proiectele deja existente ale actualului primar pentru că au fost deja investite sume importante. În cazul în care nu voi ieşi primar, voi susţine proiectele actualului primar Gheorghe Iacob” este planul lui Dragoş Apetre.
Este tanar si cu multe inițiative,trebuie sa constientizam ca merita pentru comuna noastra o sansa…ne-am saturat de acesti dinozauri care au secatuit totul de dupa revoluție.
In sfarsit se gândeste si cineva la noi..O am pe mama bolnavă,o asemenea initiativa este lăudabilă,bravo tinere ai votul meu.
oamenii frumosi sunt si sufletisti si acest tânăr fata de multi altii nu doar ca are initiative bune, dar ca-si primar va fi unul destul de prezentabil
Nu-mi pasă ca prietenul meu e gelos, oricum eu voi vota cu el..hahaha
Pumnii mei minte nu are!!!oare viky stie ce copil are?