Un bărbat de 59 de ani a ajuns la spital, miercuri dimineață, în urma unui accident de muncă. Băiceanu Romaniuc Dumitru, lucrează ca muncitor necalificat la societatea Flaro Internațional, iar în timp ce efectua împreună cu un coleg operaţiuni de debitare a elementelor de cherestea pe un echipament de lucru, încercând să îndepărteze un deşeu, a ajuns cu mâna în zona organelor în mişcare ale acestuia şi s-a accidentat la mâna stângă. Ulterior i s-a acordat primul ajutor şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.
Circumstanţele, cauzele şi persoanele vinovate de producerea evenimentului soldat cu incapacitate temporară de muncă urmează a fi stabilite de către comisia de cercetare numită la nivelul angajatorului, urmând ca Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani să avizeze concluziile comisiei, conform prevederilor legii.