Școlile din județul Botoșani vor fi ținta unor controale ale Inspectoratului Școlar Județean. Potrivit inspectorului general al IȘJ, Mihaela Huncă, se va verifica modul în care unitățile de învățământ previn segregarea școlară a elevilor de etnie romă.
”În general se verifică dacă există la unitățile de învățământ planuri de măsuri pentru prevenirea combaterii segregării, dacă unitățile de învățământ colaborează cu autoritățile locale pe problematica copiilor de etnie romă, se vor verifica activitățile mediatorilor școlari, a profesorilor de limba romani și se vor aplica diverse chestionare. Dorim să nu să se realizeze discriminări și segregări în unitățile de învățământ din județul Botoșani”, a declarat Mihaela Huncă, inspector general al IȘJ.