Președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu, a dat, duminică, o veste proastă fermierilor din Botoșani.
El a declarat, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Stațiunea Popăuți și la care a participat și ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, că întreaga zonă a Moldovei va fi afectată și în acest an de secetă.
„M-a sunat doamna Mateescu de la INMH, care m-a sunat acum două seri și mi-a spus că ne dă o veste proastă: nici anul ăsta nu vor fi precipitații pe Moldova. Este al doilea an și mai ales în zona Botoșaniului trebuie luate măsuri să vedem ce putem face”, a spus Baciu.