FOTO Traian Băsescu, primit la Botoșani cu pâine și sare. A dat autografe și a făcut fotografii cu simpatizanții săi

traian basescu 1Sute de membri și simpatizanți ai Partidului Mișcarea Populară au participat, sâmbătă, la lansarea candidaților la alegerile locale din iunie. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar printre invitați s-a numărat fostul președinte al României, Traian Băsescu, actualmente liderul PMP. Acesta a fost însoțit de Cristian Diaconescu, vicepreşedintele PMP şi Dorel Onaca secretarul general al partidului. Traian Băsescu a venit la Botoșani însoțit de coloana oficială, iar la intrarea în sala Casei de Cultură a Sindicatelor, a fost întâmpinat cu pâine și sare.

like facebookPână la intrarea pe scenă, Băsescu s-a oprit și a dat mâna cu mai mulți botoșăneni, cu o parte dintre aceștia a și discutat.

PMP Botoșani și-a lansat oficial candidații și, potrivit liderului local Mihai Țâbuleac, PMP a reușit să desemneze priumari doar în 54 de localități, din 77, iar pentru așlte cinci localități au fost depuse liste pentru Consiliul Local.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *