Un incendiu a afectat, sâmbătă dimineață, Stația CFR Botoșani, un bărbat fiind găsit mort. Focul a afectat o anexă a Gării din Botoșani, la fața locului ajungând două echipaje de pompieri.
„La sosirea gărzii de intervenție ardeau baraca din lemn și o parte din acoperișul unei clădiri de lângă anexă”, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Dorina Lupu.
După stingerea incendiului, în interiorul bărăcii, lângă zid, a fost descoperit cadavrul carbonizat al unui bărbat a cărui identitate nu a fost stabilită.