PNL anunță că va depune plângeri împotriva unor competitori electorali. Vezi ce acuze aduc!

sediul PNL BotosaniPNL va face plângeri împotriva unor partide politice locale pentru încălcarea legii privind campania electorală. Co-președintele PNL Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că în teritoriu, dar și în municipiul Botoșani competitorii electorali ”au călcat pe alături”.

Flutur susține că, potrivit legii, fiecare partid are dreptul de a aplica un singur afiș electoral pe panouri, iar la Botoșani au apărut mai multe afișe de la același partid. Mai mult, susține Flutur, membrii unor partide politice au ieșit la lipit afișele electorale cu eșarfe cu conținut electoral lucru interzis, de asemenea, de lege.

like facebookPe un panoul electoral fiecare partid poate aplica un singur afiș electoral. Sunt competitori electorali care au încălcat deja legea. Am văzut competitori electorali care aseară (nr. joi seară), după începerea campaniei electorale aveau eșarfe cu conținut electoral sau însemnul partidului, lucru interzis. Această abatere minoră, dar nestudiată produce efectul unei amenzi de până la 50 mii lei. Am identificat localități în județ care încalcă în mod flagrant legea electorală. La Răchiți, candidatul ALDE-PSD, domnul primar trebuie să pregătească 50 mii lei. La Corlăteni, domnul fost primar deja a început publicitatea electorală pe internet în afara campaniei electorale, cu <Votați candidatul de primar>”, a spus Flutur.

Liberalii au mai dat exemplu de încălcare a legii campaniei electorale și în comuna Vorona. Acolo, susțin reprezentanții PNL, primarul Aurel Ștefan nu a dat dispoziție pentru a se crea loc de afișaj, iar candidatului PNL ”nu i s-a dat acces nici în căminul cultural și nici într-o sală de ședință din școală sau primărie, atâta timp cât Legea 115 precizează în mod expres că orice competitor electoral are acces, după terminarea programului din primărie sau a orelor de curs”, a declarat la rândul său co-președintele PNL, Costel Șoptică.

Liberalii au anunțat că urmează să depună sesizările împotriva partidelor care au încălcat legea.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *