Unul dintre cei mai iubiți artiști ai momentului din România, Smiley, va concerta la Botoșani, cu prilejul Zilelor municipiului.
Primarul Ovidiu Portariuc confirmă că artistul va urca pe scena din Centrul Vechi al Botoșani duminică seară, începând cu ora 21.00.
„Când îți dorești ceva din toată inima, reușești, iar când e vorba de botoșăneni niciun efort nu trebuie precupețit”, susține Portariuc.
Pe scenă vor mai urca Irina Loghin, Ion Paladi sau Mircea Baniciu.