Un bebeluş de cinci luni a decedat, iar familia acuză cadrele medicale că l-au scăpat din mâini în ambulanţă şi micuţul s-a lovit la cap. Cadrele medicale au fost solicitate, marţi seară, la o familie din comuna Cristeşti care avea un băieţel în stare gravă. Medicii l-au preluat în stop cardio respirator şi l-au transportat la Secţia de Pediatrie
„Când am ajuns la locul solicitării copilul era în stop cardio-respirator de aproximativ jumătate de oră. Am început manevrele de resuscitare, l-am intubat și l-am adus la Secția de Pediatrie”, a declarat Eduard Gurău, medic în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Poliţiştii au deschis o anchetă vizând infracţiunea de ucidere din culpă, după ce familia a făcut plângere spunând că de fapt copilul a murit pentru că a fost scapat din braţe, iar lovitura la cap i-a fost fatală. În cauză s-a dispus efectuarea unei necropsii pentru a se stabili cauza decesului.