Ziua Veteranilor de Război a fost marcată, joi, de autorităţi, directori de instituții publice și politicieni la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial. Festivităţile au început cu o slujbă religioasă oficiată în memoria eroilor căzuţi în luptă. Peste 100 de militari provenind de la unităţile militare 01251 şi 01189, Inspectoratul de Jandarmi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au constituit detaşamentul de onoare.
Festivităţile au început cu o slujbă religioasă oficiată în memoria eroilor căzuţi în luptă, după care a urmat o alocuţiune a generalul de brigadă în rezervă Gheorghe Prăjinaru, preşedintele filialei botoşănene a Asociaţiei Veteranilor de Război din România.
Programul închinat veteranilor a inclus depunerea de coroane şi jerbe de flori la monumentul situat la intersecţia Căii Naţionale cu strada Cuza Vodă și defilarea detaşamentului de onoare.