Biserici amendate de pompieri. Ce sfaturi au primit preoții pentru noaptea Învierii

lumanari inviere botosani7Sărbătoarea Învierii Domnului aduce în biserici un număr foarte mare de enoriaşi, motiv pentru care pompierii recomandă preoţilor să asigure şi să vegheze la respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor. Astfel, accesul în lăcaşele de cult se va face cu respectarea capacităţii de ocupare a acestora, în scopul evitării producerii unor evenimente nedorite şi pentru a asigura evacuarea credincioşilor în condiţii optime.

like facebookDe asemenea, pe durata serviciului religios, uşile se vor menţine în permanenţă deschise, cu sisteme sigure de blocare. Lumânările aprinse vor fi supravegheate şi ţinute la distanţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă.

La întoarcerea de la biserică acasă, credincioşii nu vor lăsa lumânările şi candelele aprinse în apropierea obiectelor sau materialelor combustibile, iar înainte de culcare le vor stinge.

Gospodinele vor supraveghea mijloacele de preparare a hranei atât timp cât ele vor fi în funcţiune.

O atenţie deosebită trebuie acordată supravegherii copiilor, acasă şi la biserică.

Toate aceste recomandări le-au fost transmise preoţilor şi pe timpul controalelor preventive desfăşurate de inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” la lăcaşele de cult cu risc ridicat de incendiu din judeţ, dar şi de către pompierii voluntari din comune.

Timp de trei săptămâni, personalul Inspecţiei de Prevenire a trecut pragul bisericilor şi mănăstirilor şi  a verificat respectarea condiţiilor de securitate la incendiu şi/sau protecţie civilă, dotarea cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor (stingătoare, accesorii la panourile de incendiu) şi starea acestora, existenţa şi starea/practicabilitatea căilor de acces şi evacuare (interioare şi exterioare), existenţa rezervoarelor de apă pentru incendiu şi posibilităţile practice de folosire ale acestora, dar şi modul de amenajare a spaţiilor şi locurilor pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase.

Verificate au fost şi sistemele de încălzire locală şi instalaţiile electrice în vederea prevenirii izbucnirii unor eventuale incendii.

Totodată, preoţii şi personalul neclerical au fost instruiţi cum să prevină situaţiile de urgenţă, dar şi cum să acţioneze în cazul producerii acestora.

Inspectorii de prevenire au verificat peste 100 de lăcaşe de cult, fiind constatate abateri de la legislaţia în domeniul situaţiilor de urgenţă respectiv, neverificarea periodică a stingătoarelor din dotare prin firme specializate la expirarea perioadei de garanţie sau a instalaţiilor paratrăsnet, exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, dotarea incompletă a panourilor de incendiu cu accesoriile p.s.i specifice (găleţi, lopeţi, târnacoape, căngi), neîntocmirea şi neafişarea planului de evacuare în caz de incendiu, neignifugarea  elementelor de construcţie din material lemnos din componenţa clădirilor.

Pentru încălcările grave ale legislaţiei în domeniu au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale dintre care 15 amenzi în cuantum de 7500 lei.

În noaptea de Înviere, pompierii botoşăneni vor executa, la lăcaşele de cult, acţiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special de către credincioşi, dar şi de asigurare a intervenţiei operative în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Sursa: comunicat ISU

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *