O cunoscută firmă de construcţii din Botoşani a fost obligată de judecători să plătească sute de mii de lei în urma unui scandal ieşit la construcţia unor blocuri de tip ANL. Este vorba despre societatea Victor Construct SRL ce a fost obligată de judecătorii Tribunalul Botoşani la plata sumei de 562.339 de lei către societatea Start Construct SRL din Alba Iulia.
Potrivit deciziei instanţei, 103.054 de lei reprezintă garanţia de bună execuţie ce trebuie să fie încasată de firma din Alba Iulia, iar diferenţa de 459.285 lei reprezintă penalităţi de întârziere. Decizia judecătorilor botoşăneni a fost contestată la Curtea de Apel Suceava. La deschiderea procesului, reprezentanţii firmei botoşănene menţionau că nu au nici o obligaie financiară faţă de foştii parteneri din vestul ţării.
Tot scandalul a început după ce societatea din Botoşani a câştigat, în 2010, un contract de execuţie a trei blocuri în Alba Iulia. Firma Start Construct a subcontractat aproape jumătate din lucrări şi neînţelegerile au apărut din cauza neachitării unor lucrări. Conflictul a degenerat la un moment dat, după ce muncitorii Victor Contruct au intrat cu forţa pe şantierul firmei din Alba Iulia.
.
ha ha ha asta e nimic pe langa ce a facut panzaru la dorohoi,seful de la ast panzaru el cred ca cotizeaza baiatu e la locul lui,toata stima dl costelus,om uns cu toate alifiile mare om de vest om mare ce mai,evaziunea dao in pi……a masii,ha ha ha ha ha ha ……………………………………………………………ha.