Vestitul procuror Dragos Bujorean, cel care a trimis in judecata mai multi avocati din UNBR-Bota, in conditiile in care era membru al Baroului Suceava care a facut plangere impotriva acestora, pleaca din magistratura. In prezent sef al Parchetului Judecatoriei Suceava, Bujorean a solicitat eliberarea din functia de procuror, prin demisie, scrie luju.ro.
Cererea lui Dragos Bujorean, fost procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, va fi discutata in sedinta de marti, 26 aprilie 2016, a Plenului CSM. Solicitarea lui Bujorean figureaza la punctul 3 de pe ordinea de zi a sedintei CSM:
„Nota Directiei resurse umane si organizare nr. 1/9133/2016 privind cererea de eliberare din functia de procuror, prin demisie, a domnului BUJOREAN DRAGOS, prim procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava”.
Solicitarea lui Bujorean, de plecare din magistratura, vine in contextul in care impotriva acestuia au fost formulate mai multe plangeri penale din partea membrilor UNBR-Bota, printre care si cea in care este acuzat ca i-a furat telefonul lui Pompiliu Bota, atunci cand l-a retinut nejustificat, defilat in catuse si dus in instanta cu propunere de arestare, demers care a fost insa respins de judecatori.
De asemenea, Bujorean a fost acuzat si de incompatibilitate, pe motiv ca a trimis in judecata avocati din UNBR-Bota, in urma plangerii formulate de Baroul Suceava, unde Bujorean a dat examen si a fost admis ca avocat. Practic, intre Pompiliu Bota, avocatii din UNBR-Bota si Dragos Bujorean exista o stare de dusmanie intrucat procurorul nu doar ca a fost tinta multor plangeri penale, dar in timpul urmaririi penale acesta a dat examen de intrare in profesia de avocat in UNBR-traditional (baroul adversar al UNBR-Bota) si a fost admis in profesia de avocat. Cu toate acestea, Bujorean a ramas procuror in continuare, emitand rechizitoriul prin care Pompiliu Bota si alti avocati de la UNBR-Bota au fost trimisi in judecata.
Mai mult, acuzatiile aduse de procurorul Dragos Bujorean sunt dintre cele pentru care alte sute de magistrati, inclusiv din Suceava au pronuntat achitari definitive ori au dat solutii de neincepere a urmaririi penale.
Amintim ca, in noiembrie 2015, procurorul Dragos Bujorean a trimis in judecata 7 avocati din UNBR-Bota, printre care si avocatul Pompiliu Bota pentru: asociere in vederea savarsirii de infractiuni, prev. si ped. de art. 323 alin. 1 C. pen.cu inchisoare de la 3 la 15 ani; inselaciune, prev.de art. 215 C. pen., (inchisoare de la 3 la 15 ani); exercitare fara drept a profesiei de avocat.