Un tânăr din Botoșani care era dat în urmărire internațională a fost ridicat de polițiști în momentul în care se întorcea din Italia. Ionuț Andrei M., de 28 de ani, se întorcea duminică în țară pentru a petrece sărbătorile de Paște acasă, însă la Punctul de Trecere a Frontierei Borș a fost dat joc din autocar și săltat de oamenii legii.
Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că tânărul era căutat de autoritățile din România, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de trei ani, o lună și zece zile, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.