Polițiștii criminaliști, prezenți în trei școli din municipiul Botoșani

politie elevi laurianÎn săptămâna 18-24 aprilie, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, în parteneriat cu  Fundaţia „Collegium XXI”, a desfăşurat proiectul educaţional naţional „CUNOAŞTE ŞI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL”.

like facebook În acest context, în perioada 19 – 21 aprilie, poliţiştii specializaţi în investigarea infracţiunilor contra patrimoniului cultural național (Serviciului de Investigaţii Criminale  – Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoșani) s-au întâlnit cu elevii Şcolii gimnaziale Grigore Antipa, Colegiului Naţional A.T. Laurian şi Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi Botoșani.

Elevilor le-au fost prezentate informaţii privind tezaurul cultural naţional mobil şi  rolul fiecărui individ în procesul de apărare a integrităţii valorilor cultural naţionale.

Principalele aspecte discutate au vizat identitatea naţională, patrimoniul cultural naţional mobil şi imobil, instituţiile statului care au datoria de a proteja aceste bunuri, precum şi măsurile concrete întreprinse de societate în acest sens.

La final, elevii şi profesorii participanţi au fost recompensaţi cu diplome şi materiale promoţionale oferite de Fundaţia „Collegium XXI”, care să le amintească în fiecare zi cele învăţate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *