Liderul liberal Cătălin Flutur care şi-a depus, duminică, candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Botoşani îşi propune ca la aceste alegeri să „restabilească adevărul în Botoşani”. El a depus o listă cu 11.600 de semnături de susţinere a candidaturii sale.
El a mers la Biroul Electoral alături de co-preşedintele PNL Costel Şoptică, dar şi de cei doi co-preşedinţi ai organizaţiei municipale a PNL, Viorel Iliuţă şi Dan Humelnicu.
Flutur speră să obţină şi peste jumătate din mandatele de consilier local din municipiul Botoşani.