PSD Botoșani consideră că afirmațiile făcute de reprezentanții PNL despre o acțiune de manipulare privind anchetele DNA împotriva fostului primar Cătălin Flutur sunt neclare și lipsite de orice relevanță.
PSD Botoșani nu are nicio legătură cu desfășurarea investigațiilor procurorilor DNA împotriva lui Cătălin Flutur. Niciun reprezentant PSD nu a fost amestecat în faptele de corupție pentru care este cercetat fostul primar și care au fost săvârșite în perioada în care acesta conducea administrația orașului. Investigațiile împotriva domnului Cătălin Flutur au fost comunicate oficial de către procurorii DNA, deci nu pot fi prezentate ca un act manipulare din partea competitorilor politici ai co-președintelui PNL Botoșani.
De altfel, reprezentanții PNL nu au explicat în niciun fel în ce constă manipularea pe care o acuză și nici care ar fi legătura cu PSD Botoșani.
Social-democrații din Botoșani îi acordă prezumția de nevinovăție domnului Cătălin Flutur, până la pronunțarea unei decizii definitive din partea unui judecător. Pe de altă parte, domnul Cătălin Flutur trebuie să își asume răspunderea pentru faptele sale și să nu dea vina pe altcineva pentru ceea ce i se întâmplă în relația sa cu organele judiciare.
Sursa: comunicat PSD
dragnea este pnl,nastase este pnl,mitrea este pnl,……