Legea indemnizaţiilor pentru mame. Câţi bani primesc mamele care se întorc mai repede la muncă

mama cu copilLegea indemnizațiilor pentru mame a fost promulgată luni de preşedintele Klaus Iohannis. Plafonul maxim al indemnizaţiei dispare, iar mamele care se întorc mai repede la muncă vor primi circa 500 de lei în plus la salariu, potrivit RomâniaTV.net.

like facebookPrincipalele noutăţi aduse de legea indemnizaţiilor pentru mame:

– Plafonul maxim al indemnizaţiei, de 3.400 lei/lună, a fost elimintat.

– Condiţia pentru a primi indemnizaţie este ca mama să fi muncit cel puţin 12 luni în ultimii doi ani.

– Mamele vor primi indemnizaţie lunară în cuantum de 85% din media veniturior nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani, însă nu mai puţin de 85% din salariul minim brut pe ţară.

– De la 1 mai, salariul minim brut pe ţară va creşte la 1.250 lei, astfel că valoarea indemnizaţiei minime va fi de 1.060 lei/lună.

– Indemnizaţia se acordă până la împlinirea vârstei de doi ani.

– Dacă se întorc la muncă mai repede, mamele vor primi un spor (stimulent de inserţie) de 50% din indemnizaţia minimă, adică în jur de 500 lei lunar.

– Nivelul indemnizaţiei se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere

– Părintele care s-a întors din concediul de creştere a copilului nu poate fi concediat timp de şase luni de la revenire.

– Modificările vor intra în vigoare de la 1 iulie 2016.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că a promulgat legea prin care se stabileşte că indemnizaţia pentru creşterea copilului este de 85% din veniturile părintelui şi că se acordă pentru o durată de doi ani.

„Personal consider că această lege este una bună şi este bine venită. Vă încurajez să găsiţi în Guvern cele mai bune soluţii pentru a aplica această lege. Vă rog să nu trataţi această lege într-un mod contabil. Este foarte importantă pentru România în contextul demografic”, le-a transmis şeful statului reprezentanţilor guvernului.

Sursa: RTV.NET

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *