Cum a fost ciopârţit şi batjocorit Nicolae Iorga de un grup de legionari. A fost împuşcat de nouă ori şi a murit cu degetele împreunate în semnul crucii

După o viaţă dusă pe culmile recunoaşterii universitare, ştiinţifice, sociale şi chiar politice, fiind ministru, parlamentar şi prim-ministru, reputatul om de ştiinţă şi-a încheiat viaţa la marginea unei păduri, împuşcat de nouă ori şi batjocorit.

Cei care i-au luat viaţa, arată rapoartele vremii, au fost simpatizanţi şi membri ai Mişcării Legionare. Motivele, modul dar şi făptaşii asasinatului lui Iorga sunt şi astăzi controversate. Iată însă ce spun rapoartele din aceea perioadă şi specialiştii.

În anul 1940, după 4 septembrie, odată cu chemarea la putere a generalului Ion Antonescu, mai apoi devenit mareşal, se realizează guvernul legionar şi se pun bazele Statului Naţional Legionar. Pe data de 28 noiembrie 1940, fostul minsitru, consilier regal în perioada domniei lui Carol şi academicianul Nicolae Iorga, în vârstă de 69 de ani, era găsit mort la marginea pădurii Strejnic, judeţul Prahova. Iată ce precizează raportul numărul 2024 din 29 noiembrie 1940, al locotenentului colonel Alexandru Ionescu, adresat Prefecturii din Prahova.

„Dimineaţa, la orele 07.15, s-a găsit cadavrul profesorului Nicolae Iorga, pe moşia domnului Radovici din marginea de est a comunei Strejnic, judeţul Prahova. Maiorul Bratu Aurel, la ordinul subsemnatului, s-a transportat la faţa locului şi a ridicat cadavrul cu o camionetă a Prefecturii judeţului Prahova, fiind transportat la Bucureşti şi predat familiei. Şeful de post a încheiat acte şi predat procurorului Sichitiu, când a ieşit la faţa locului unde s-a petrecut faptul. Autorii, până în prezent, nu au putut fi descoperiţi şi nici prinşi”, încheie locotenentul colonel. Odată ce se vorbea de autori era de la sine înţeles că a avut loc o crimă.

Şi într-adevăr profesorul Iorga a fost asasinat la marginea pădurii, pe o vreme geroasă, cel mai probabil în noaptea de 27 spre 28 noiembrie. A fost împuşcat de nouă ori. Două gloanţe l-au desfigurat, unul intrând direct prin creier, iar celălalt prin obraz. Iată ce se arată în raportul medico-legal numărul 5940 despre moartea istoricului: ,,Moartea lui Nicolae Iorga, profesor universitar, în vârstă de 69 ani, a fost violentă. Ea se datoreşte unei plăgi ale capului cauzată prin armă de foc şi hemoragie internă. La examenul medical corporal nu s-a constatat nici un alt semn de violenţă”, semna medicul legist Stănescu.

Cu toate acestea, martorii oculari ar fi precizat că trupul istoricului ar fi fost mutilat. Detaliile nu sunt confirmate şi nici incluse în vreun raport, probabil din respect pentru Iorga. Practic au existat persoane care ar fi răspândit vorba, inclusiv din rândul ucigaşilor, că lui Iorga i-ar fi fost tăiate organele genitale şi îndesate în cavitatea bucală, lucru necofirmat însă. Cert este, cum afirmă şi cercetătorul ştiinţific principal profesorul Eugen Stănescu de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, că Iorga a fost ucis prin împuşcare: nouă tuburi de cartuşe au fost găsite la faţa locului. A fost împuşcat, conform aceluiaşi specialist, la 15 metri de carosabil, în pădure. Totodată, gardianul public Petre Zamfir mărturiseşte că Iorga avea degetele împreunate în semnul crucii, semn că a fost lăsat probabil să se roage.

Dacă este vorba de o crimă, atunci trebuie să existe şi criminalii. Procurorul George Octavian Toma, în lucrarea sa de doctorat ”Investigarea asasinării profesorului Nicolae Iorga”, pleacă de la zero pe urmele criminalilor şi reface istoria acestui asasinat într-un mod profesionist, în anul 2014, adică la 74 de ani de la asasinat. Bănuiţi şi confirmaţi prin declaraţiile martorilor, inclusiv a membrilor familiei Iorga, au fost membri ai mişcării legionare care l-au ridicat pe Iorga de la locuinţa de la Sinaia şi l-au dus la marginea pădurii Stejnic.

Numărul ucigaşilor variază între 5 şi 8, mărturiile martorilor fiind diferite. Sunt precizate şi nume: Boeru, Dacu, Iacobuţă sau Mihai Codreanu, toţi membrii înveteraţi ai mişcării legionare. Procurorul Toma observă însă în lucrarea sa că procedurile au fost tărăgănate şi mersul justiţiei încetinit în acest caz de asasinat, cauzat şi de conjunctura politică, la putere fiind guvernul legionar. „Din documentele studiate a rezultat că cel puţin până la momentul când Mişcarea Legionară a fost eliminată de la guvernare de către generalul Ioan Antonescu, în urma rebeliunii din 21-23 ianuarie, cercetările s-au efectuat cu greutate, explicabil prin faptul că vizau membri ai formaţiunii politice aflate la putere”, scrie acesta în lucrarea de doctorat.

Abia în 1941, Poliţia de Siguranţă primeşte ordin imperativ de la Ion Antonescu ca ucigaşii lui Iorga şi anterior a profesorului Madgearu, un alt adversar al legiunii, să fie prinşi şi condamnaţi. Procurorul Toma indentifică o notă a unui raport unde sunt trecute numele ucigaşilor lui Madgearu şi Iorga, toţi membrii ai Mişcării Legionare: Traian Boeru,Teodor Dacu, Ion Tucanu,Ştefan Cojocaru, Ştefan Iacobuţă, Gheorghe Cârciumaru, Paul Cojocaru. Majoritatea sunt din Ploieşti şi erau ingineri, avocaţi, studenţi sau chestori legionari.

Majoritatea nu au fost prinşi niciodată. Doar Paul Cojocaru şi Ştefan Cojocaru au fost arestaţi în 1941. De altfel, procurorul Toma a indentificat mai multe inexactităţii şi o proastă coordonare a forţelor de ordine, probabil iniţial voită. De altfel, presa vemii a păstrat o tăcere grăitoare. La Universitatea din Bucureşti nu a fost arborat streagul negru de doliu. Doliul a fost păstrat doar la alte universităţi din lumea la aflarea veştii.

Reconstituirea asasinatului a fost realizată atât de procurorul Toma în lucrarea sa, dar şi de profesorul Eugen Stănescu în ziarul ”Telegrama”, pe baza documentelor, a rapoartelor şi a mărturiilor. Pe data de 27 noiembrie 1940, Nicolae Iorga, pensionat şi retras din viaţa publică şi din cauza conflictului deschis cu legionarii, se afla la vila sa din Sinaia. Casa sa de la Vălenii de Munte era recondiţionată după un cutremur în zonă. Iorga primise numeroase scrisori de ameninţare din partea legionarilor. Pe 27 noiembrie, după cum arată profesorul Stănescu, la ora 11.00, legionarii îl caută pe Iorga, la Bucureşti la Institutul de Istorie Universală unde obişnuia să vină. Nu îl găsesc.

Revin mai târziu şi scotocesc clădirea. La ora 17.30, şapte indivizi intră pe scara de serviciu direct în casa lui Nicolae Iorga de la Sinaia. Profesorul Stănescu foloseşte în ziarul ”Telegrama” mărturia soţiei istoricului, Ecaterina Iorga. ”Stăteam în birou în odaia mea, în vila de la Sinaia şi scriam, au intrat 3 persoane care au barat uşa şi circa 4 sau 5 persoane erau în odaia alăturată . Unul din indivizi mi-a spus că sunt Poliţia Legionară a Capitalei, că au venit să-l ia pe dl. profesor Iorga pentru interogatoriu. Le-am spus că domnul profesor este bolnav. Au răspuns miraţi: «Bolnav?» şi atunci m-au dat deoparte. Eu am rămas în camera mea”, se arată în mărturie. Profesorul era răcit, avea febră.

Iorga a fost ridicat de legionari îmbrăcaţi în haine de piele şi bine înarmaţi. Alina Iorga, fiica istoricului, l-a văzut ultima dată. Se întorcea acasă de la o plimbare cu câinele. Spune că tatăl său era înconjurat de şapte oameni cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani. Soţia istoricului a sunat disperată la Bucureşti, la fiul său, Mircea Iorga. Fiul academicianului încearcă să ia legătura cu Ion Antonescu şi cu alţi reprezentanţi ai Guvernului. Nu reuşeşte să-i găsească. A doua zi, pe 28 noiembrie, la 7 şi 15 minute, cadavrul lui Iorga este găsit la marginea pădurii Strejnic. Profesorul Stănescu susţine ideea că Iorga a fost batjocorit.

”Acolo profesorul a fost, probabil, schingiuit, batjocorit şi judecat”, scrie specialistul în ”Telegrama”. Precizează ferm însă că nu sunt acte doveditoare în acest sens. Există, de altfel, o întreagă mitologie privind mutilarea organelor genitale la Iorga şi batjocorirea cadavrului. După asasinat, legionarii ar fi petrecut la un local din apropierea Predealului, scoţând la vedere o armă şi spunând că acela este pistolul folosit pentru a-l omorî pe Iorga. Tot ei ar fi împrăştiat şi cele mai multe zvonuri privind mutilarea istoricului.

Ca politician, Iorga dezamăgise generaţia tânără naţionalistă. Sprijinea dictatura lui Carol al II lea, fiind şi consilier regal, a avut un mandat de prim-ministru mai mult decât modest. S-a opus mişcării legionare şi a fost acuzat de membriia acesteia că liderul lor, ”căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu, ar fi fost ucis din cauza istoricului şi poate, spuneau alţi legionari, la ordinul expres al acestuia, fiind cunoscută influenţa pe care Iorga o avea în 1939 asupra lui Carol al II lea. Practic, totul a început în 1938, când Iorga a început să publice o serie de articole critice la adresa Mişcării Legionare. Scria în ziarul său ”Neamul Românesc”.

Ataca ideea de comerţ legionar pusă la punct de Corneliu Zelea Codreanu şi închide cantinele legionare de la Obor şi Liceul ”Sântul Lazăr”. Iorga spunea că Mişcarea Legionară pregătea în cantinele legionare ”printre blide” şi ”pistoale” o revoluţie împotriva ordinii de drept, reprezentată în acel caz de monarhia în fruntea căreia era Carol al II lea. Apogeul este atins când Corneliu Zelea Codreanu îi trimite lui Iorga o scrisoare de mustrare, în care îl numeşte necinstit. În replică, Iorga îl acuză de ultraj şi deschide o acţiune în instanţă.

Codreanu este condamnat la şase luni de închisoare. În puşcărie, lui Codreanu i se mai adaugă zece ani de muncă silnică pentru încercarea de răsturnare a ordinii de stat. În 1938, în noaptea de pe 29 pe 30 noiembrie, în timp ce Codreanu şi alţi legionari sunt duşi la Jilava, aceştia sunt sugrumaţi de gardieni la marginea unei păduri. Din acel moment, facţiuni legionare promit răzbunare. Îl consideră pe Iorga principalul vinovat şi sunt trimise istoricului numeroase ameninţări cu moartea. Legionarii îl numesc ”sinistra vedenie cu barbă şi umbrelă”.

Zvonurile despre un posibil asasinat cresc. În 1940, Antonescu îl rugase pe Iorga să plece din ţară. Îi oferise chiar oportunitatea de a se retrage în Italia, dar Iorga a refuzat. În cele din urmă ameninţările au fost puse în practică. Horia Sima, liderul Gărzii de Fier în aceea perioadă, a precizat în diverse lucrări apărute în diaspora că nu a ştiut de uciderea lui Iorga şi nici nu a ordonat-o. În orice caz, despre moartea lui Iorga lipsesc rapoarte iniţiale, chiar şi raportul medico-legal este lacunar. Filmul asasinării istoricului Iorga rămâne şi astăzi o controversă.

Sursa: Historia.ro