FC Botoșani a stabilit, sâmbătă seară, recordul negativ al actualei ediții de campionat, după înfrângerea cu 6-0 suferită pe terenul formației CFR Cluj. Echipa antrenată de Leo Grozavu este cea care a încasat cele mai multe goluri într-o partidă fără să înscrie vreunul.
Totodată, aceasta este cea mai rușinoasă înfrângere a FC Botoșani de la promovarea în prima ligă.
În același timp, CFR Cluj a stabilit, sâmbătă, cel mai bun scor al său de când evoluează în Liga 1.
Paradoxal, până la acest meci, FC Botoșani deținea recordul de scor din acest campionat, 6-1 cu ACS Poli Timișoara.